Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Huţucă - OUG 6/2017, la fel de nocivă ca OUG 13/2017

ro

16 Feb, 2017 00:00 2192 Marime text
Într-o declaraţie politică, deputatul Bogdan Huţucă susţine că OUG 13/2017 nu reprezintă singura ordonanţă nocivă elaborată de către Guvernul Grindeanu. „De fapt, aceasta face parte dintr-o suită întreagă de ordonanţe care au menirea de a da frâu liber aleşilor şi acoliţilor PSD la cheltuirea după bunul plac a banilor publici, fără a mai fi stresaţi de vreo prevedere legislativă obstructivă în acest sens şi fără a se mai teme de vreo răspundere cu posibile consecinţe penale ulterioare“, susţine parlamentarul liberal.
 
Astfel, Bogdan Huţucă semnalează că: „Doar cu şase zile înainte de OUG 13/2017, Guvernul Grindeanu - Dragnea a dat o altă ordonanţă uluitoare, cu acelaşi tip de iz nociv, şi anume OUG 9/2017. Aceasta prevede la art. 7, alin. 3, că „aplicarea prevederilor art. 4, art. 26. lit. b), art. 285, art. 36 şi art. 57, lit. b), referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018“.
 
Huţucă mai spune că articolele din Legea 500/2002, ale căror prevederi au fost suspendate timp de un an, permit în prezent şi „suspendarea“ răspunderii penale pentru ordonatorii de credite, dacă aceştia angajează cheltuieli peste limitele creditelor aprobate şi în alte scopuri decât cele pentru care au fost aprobate.
 
Mai mult decât atât, afirmă deputatul, Guvernul nu mai este obligat să prezinte Parlamentului valorile estimative ale creditelor bugetare sau de angajament pentru următorii trei ani şi nici să le publice în Monitorul Oficial. „Adică acest Guvern PSD - ALDE şi-a dat singur liber la distribuit şi utilizat banii publici pentru clientela de partid, fără a mai fi nevoit să răspundă în faţa nimănui, ocolind şi controlul Parlamentului sau al altor instituţii abilitate“, susţine Bogdan Huţucă.
 
În acelaşi registru se înscrie, în opinia lui Huţucă, şi OUG 6/2017, care extinde Programul Naţional de Dezvoltare Locală cu o nouă etapă, în care se asigură finanţarea fără număr a unor obiective de investiţii cu dedicaţie pentru preferaţii de partid, punând gestionarea unor sume uriaşe pentru investiţii locale în pixul unui singur ministru al Guvernului Grindeanu, cel mai fidel personaj aflat în siajul şefului PSD, Liviu Dragnea.
 
„Ca urmare a acestor aspecte semnalate, dar şi a lipsei unei ajustări a deficitului bugetar comparativ cu anul trecut, consider justificată îngrijorarea preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa solicitării PSD de a promulga Legea bugetului de stat pentru anul 2017 în această formă“, conchide Huţucă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii