Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gigi Chiru - la instanţă cu gigacaloria

ro

23 May, 2012 00:00 1870 Marime text

GigiChiru.jpgÎn urma numeroaselor sesizări primite din partea cetăţenilor, Christian Gigi Chiru, candidatul APC la Primăria Constanţa, a decis să înfiinţeze „Asociaţia nemulţumiţilor de serviciile RADET".

Foarte multe persoane reclamă preţul mare al gigacaloriei, dar şi problemele pe care le întâmpină atunci când vor să se debranşeze. Conducerea RADET a pus la punct un set de condiţii obligatorii, care fac aproape imposibilă rezilierea contractului. Pentru a se putea debranşa, clienţii nemulţumiţi sunt obligaţi să obţină aprobarea Adunării Generale a Asociaţiei de Locatari, dar şi semnături de la toţi membrii asociaţiei. E de ajuns ca doar unul dintre vecini să refuze să semneze şi atunci cel în cauză nu mai primeşte avizul de debranşare. În hârtia tip care trebuie semnată se specifică faptul că cei care rămân în continuare abonaţi RADET vor trebui să suporte costuri suplimentare din cauza vecinului care se debranşează.

Din acest motiv, oamenii spun că debranşarea este practic imposibil de realizat. Manipularea Regiei de Termoficare îi ţine captivi pe constănţeni şi întăreşte poziţia de monopol a RADET, care poate impune preţuri aberante la gigacalorie. Aşa s-a ajuns ca preţul gigacaloriei să ajungă la 340 de lei, în timp ce costurile adevărate sunt de 170 de lei pe gigacalorie.

„Ţinând cont de sesizările oamenilor, am decis înfiinţarea „Asociaţiei nemulţumiţilor de serviciile RADET" şi fac apel către toţi cetăţenii care au avut probleme să adere la ea. Primele acţiuni ale asociaţiei vor fi contestarea în instanţă a preţului gigacaloriei şi modificarea condiţiilor din cererea de debranşare. Adeziunile şi sesizările legate de activitatea celor de la RADET se pot depune la sediul Primăriei Constănţenilor din bulevardul Tomis numărul 30", a declarat Christian Gigi Chiru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii