Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Iordache, propus ministru al Justiţiei, absolvent al Facultății de Mecanica

ro

03 Jan, 2017 17:53 1559 Marime text
Florin Iordache s-a născut la 14 decembrie 1960, la Caracal, judeţul Olt. În 1985, a absolvit cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Craiova, potrivit site-ului www.cdep.ro. În 2002 a devenit jurist, după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Drept ale aceleiaşi instituţii de învăţământ. Deţine două masterate, unul din partea Institutului Naţional de Administraţie, în 2004, şi un al doilea din partea Universităţii ''Nicolae Titulescu'' din Bucureşti, în 2006. Tot în 2006, a urmat cursuri postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare. 

În 2007, a susţinut teza de doctorat cu titlul ''Relaţii economice internaţionale''. 

A urmat cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român, în anul 2008. 

A lucrat ca inginer la Fabrica de Mobilă Caracal (1985-1989) şi inginer şef - director la SAFAR S.F. 6 Caracal (1989-1996). În perioada 1996-2000, a fost viceprimar al municipiului Caracal. 

Între 1996 şi 2000, a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Olt a Partidului Socialist. În anul 2000, a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene Olt a PDSR/PSD. 

În legislatura 2000-2004, a fost deputat PDSR (până în iunie 2001), respectiv deputat PSD începând cu iunie 2001. A ocupat funcţia de secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi (din decembrie 2003) şi a fost membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului (febr. 2001-dec. 2003), precum şi în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (până în februarie 2001). 

Reales deputat, pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR, în legislatura 2004-2008. A fost vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. A fost vicepreşedinte şi la Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, finanţarea campaniilor electorale şi alegerea europarlamentarilor. Membru în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale. 

Între 2008 şi 2012, a fost deputat, ales pe listele Alianţei Politice PSD + PC. Între februarie şi septembrie 2012, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent. A deţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. A făcut parte din Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Printre altele, a fost şi membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. 

Ales deputat PSD în legislatura 2012-2016. A fost ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în februarie 2015, iar începând cu luna iunie 2016 a devenit preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, până la încheierea legislaturii 2012-2016. Până în februarie 2015, a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. A fost membru în Comisia pentru regulament şi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În decembrie 2012, a devenit preşedinte al Comisiei de validare. 

Şi-a reînnoit mandatul de deputat social-democrat la alegerile din 11 decembrie 2016.

Sursa foto: http://radiocluj.ro/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii