Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul USR Stelian Ion cere în Parlament abrogarea Legii recursului compensatoriu

ro

15 Jan, 2019 00:00 1944 Marime text
„Umblă Moartea liberă pe străzi, eliberată de Dragnea şi Nicolicea, iar noi stăm cu mâinile-n sân!”, spune Stelian Ion, de la USR, care anunţă că a redactat deja legea pentru abrogarea monstruosului „recurs compensatoriu, îi dă forma finală şi o depune la Parlament”.
 
Parlamentul constănţean afirmă că „propunerea a venit de la Guvern cu un filtru judiciar, era o formă a liberării condiţionate, dar a fost măcelărită de Nicolicea (n.r. Eugen) în Camera Deputaţilor. Ne-am opus, am încercat să o îmblânzim cu amendamente, am atacat-o la CCR, dar degeaba. A ieşit o lege criminală, dar „constituţională”. Dacă vrem să nu mai moară oameni nevinovaţi, trebuie să o abrogăm în regim de urgenţă! Da, în cazul ăsta ar trebui dată o OUG de abrogare, pentru că este ditamai urgenţa: mor oameni, sunt violate femei, sunt tâlhăriţi românii pe stradă de infractori eliberaţi înainte de termen, fără discernământ”, menţionează deputatul.
 
În final, Stelian Ion mai face o precizare: „Dacă era după UDMR, în loc de 6 zile, infractorii primeau un „cadou” de 9 zile reduse la fiecare 30 executate! Cetăţeni români de etnie maghiară, de asta i-aţi votat pe indivizii ăştia? Să-i scoată pe criminali să ne omoare pe străzi?!”
 
Poziţia deputatului vine după ce un individ eliberat în baza recursului compensatoriu a ucis un tânăr. Un bărbat de 25 de ani a murit, duminică, la Spitalul din Mediaş, judeţul Sibiu, după ce a fost înjunghiat în timpul nopţii, în urma unui conflict izbucnit într-un club, apoi continuat în stradă. Conflictul a avut loc într-un club din Mediaş.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii