Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Cernea va susţine un proiect de lege privind parteneriatele civile între homosexuali

ro

13 Apr, 2013 00:00 1829 Marime text
Deputatul Remus Cernea a anunţat, ieri, la Constanţa, că are în vedere promovarea unui proiect de lege prin care să reglementeze parteneriatul civil atât între persoanele heterosexuale, cât şi între persoanele de acelaşi sex. „Eu şi verzii susţinem drepturile omului pentru toţi cetăţenii. Noi nu considerăm că anumiţi cetăţeni ar trebui discriminaţi în vreun fel pentru niciun motiv, pentru că ar fi femei, pentru că ar aparţine unei minorităţi naţionale sau unei minorităţi sexuale”, a declarat parlamentarul.

El a explicat că, „pentru România, ar fi un avantaj pentru persoanele heterosexuale sau orice fel de persoane să poată să le fie recunoscut parteneriatul civil”. „De exemplu, în cazul tragic în care unul dintre parteneri moare, poate lăsa moştenire, care nu mai poate fi atacată apoi în instanţă de către familie. Apoi pot fi luate credite, adică se pot însuma veniturile celor doi parteneri. Sunt şi alte avantaje şi sunt foarte multe persoane care trăiesc fără să-şi oficializeze relaţia în raport cu statul sau în raport cu Biserica”, a declarat Cernea.

Deputatul de Constanţa a mai menţionat că un astfel de proiect ar putea fi depus până la finalul actualei sesiuni parlamentare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii