Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:43 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Democratii au renovat biserica cu hramul Sfantul Dumitru

ro

30 Apr, 2002 00:00 891 Marime text

Biblioteca noua in comuna Vulturu

In spiritul Sfintelor sarbatori de Paste, Biroul Permanent Local al PD din Agigea a organizat, la initiativa presedintelui acestuia, Constantin Guraliuc, o actiune de infrumusetare a bisericii din localitate. Timp de doua zile, membrii democrati ai organizatiei Agigea au varuit si vopsit clopotnita si gardul lacasului de cult cu hramul Sfantului Dumitru. La aceasta actiune au participat si membrii Biroului Permanent Judetean Constanta. Consecvent preocuparilor sale legate de categoriile defavorizate, deputatul PSD Stefan Giuglea organizeaza, in aceasta perioada premergatoare Sfintelor sarbatori, o serie de actiuni care sa contribuie la ajutorarea familiilor sarace si a copiilor. In perioada 29 aprilie - 12 mai, la Centrul "Casa Sperantei", care adaposteste copiii bolnavi si infestati cu virusul HIV, se vor desfasura ample lucrari de igienizare, reparatii, zugravirea exterioara a cladirii, precum si repararea obiectivelor de agrement. Pe data de 3 mai, la Centrul de plasament al copiilor cu handicap "Traian" din Constanta, care adaposteste 305 copii, deputatul va oferi tuturor pachete cu dulciuri, carti si racoritoare. Cu acest prilej, se va prezenta un spectacol sustinut de copiii din acest centru si se vor organiza o tombola si alte concursuri cu premii. Cea de-a doua zi de Pasti, Giuglea si-o va petrece alaturi de batranii internati in Caminul de persoane varstnice din Constanta. Cu aceasta ocazie vor desfasura un program artistic formatia "Tinerete fara batranete" si grupul vocal-instrumental al Casei de Cultura. Ieri, in cadrul programului "Copiii satelor dobrogene", deputatul a oferit peste 300 de volume de carti pentru infiintarea unei biblioteci scolare in comuna Vulturu din judetul Constanta. Tot ieri, Giuglea s-a intalnit cu conducerile politice si administrative din orasul Ovidiu si comunele Kogalniceanu, Targusor, Pantelimon, Vulturul si Crucea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii