Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie politică Robert Turcescu (PMP) - „Lupta pentru putere din PSD a acaparat întreaga ţară şi a acoperit tot ce putea fi acest An Centenar!“

ro

29 Nov, 2018 00:00 3982 Marime text
Deputatul PMP de Constanţa Robert Turcescu a susţinut o declaraţie politică pe tema Centenarului. „Vom sărbători sâmbătă Ziua Naţională a României şi 100 de ani de la Marea Unire. Din păcate, Anul Centenar ne-a găsit mai dezbinaţi şi mai plini de ură ca niciodată. În prag de sărbătoare, românii sunt obosiţi, trişti, sătui de traiul greu şi plin de lipsuri, de nedreptăţi, de legile strâmbe - mumă pentru unii, ciumă pentru alţii.
 
Până şi sfinţirea Catedralei Neamului a fost intens hulită, deşi e singura realizare notabilă din Anul Centenar. Da, am fi putut avea mai multe autostrăzi, şcoli sau spitale, dar Guvernul a fost mai preocupat de luptele interne din PSD decât de investiţii.
 
Poporul român a fost, în 2018, mai învrăjbit ca niciodată. Ar fi trebuit să putem fi mândri că suntem români în fiecare zi, nu doar o dată pe an. Speram că Anul Centenar, când am vorbit atât de mult despre Marea Unire, să ne solidarizeze pe noi, românii. Să fim la fel în cuget şi simţire, să ne bucurăm, să înţelegem că e timpul să fim uniţi şi să luptăm împreună pentru binele ţării noastre. N-a fost să fie.
 
La 100 de ani de la Marea Unire, într-un astfel de an cheie, România nu a fost martora unor mari realizări care să rămână în istorie, ci a asistat neputincioasă la lupta dintre clanurile pro şi contra Liviu Dragnea. Lupta pentru putere din PSD a acaparat întreaga ţară şi a acoperit tot ce putea fi acest An Centenar.
 
Declarativ, Dragnea şi compania au tot vorbit despre importanţa Centenarului. De fapt, şi-au bătut joc de această sărbătoare, aruncând sume halucinante în proiecte insipide care ar trebui să arate cât de mult se mândresc pesediştii că sunt români. În loc de realizări, Guvernul, condus din umbră de liderul PSD Liviu Dragnea, a contabilizat 70 de miniştri în 2 ani, ne-a decredibilizat total în ochii lumii întregi şi a adus vrajbă între categoriile sociale.
 
De Ziua Naţională îmi doresc ca ţara mea, ţara noastră a tuturor, să redevină un loc în care românii să se simtă acasă. Să nu ne mai plece tinerii în străinătate, să ne putem educa aşa cum trebuie copiii şi să ne tratăm bătrânii cu demnitatea pe care o merită după o viaţă de muncă. La mulţi ani, România!”, susţine Robert Turcescu, prin intermediul declaraţiei politice.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii