Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie politică. Câinele moare de drum lung, iar senatorul Liviu Brăiloiu, de neputinţa PNL!

ro

15 Mar, 2018 00:00 2240 Marime text
Senatorul PSD Liviu Brăiloiu a susţinut o declaraţie politică prin care atrage atenţia asupra neputinţei PNL de a dezvolta un program coerent si realist şi de a-l contrapune Proiectului de ţară prezentat de PSD la Congres.
 
„Succesiunea celor două forumuri politice la nici măcar o zi diferenţă (cel al PSD, pregătit temeinic şi anunţat din vreme, iar cel al PNL, intempestiv, vocal, revanşard şi finalizat cu o simplă şi searbădă rezoluţie citită de un consilier) demonstrează, fără tăgadă, că România condusă de PSD s-a înscris ferm pe un drum democratic ascendent, care îi deschide în mod real perspectiva de a deveni, în anii următori, a opta economie a UE şi un stat de drept consolidat, în timp ce principalul partid de opoziţie stăruie în politica păguboasă a negativismului continuu, cu incitări la fapte reprobabile, deşi sub umbrela încăpătoare a metaforei.
 
Ca adept sincer al construcţiei politice naţionale bazate pe principii şi valori democratice, pe consens şi convergenţă în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor de interes naţional ale României unite, în binele tuturor cetăţenilor, îmi exprim îngrijorarea faţă de agresivitatea verbală şi direct incitatoare cu care a fost suplinită lipsa de viziune politică la Consiliul Naţional al PNL de duminică, 11 martie. Cel puţin imediat după Congresul Extraordinar al PSD, celelalte formaţiuni politice ale opoziţiei parlamentare au avut minima decenţă de a nu cădea în ridicol“, a precizat Brăiloiu în declaraţia sa politică.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii