Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilieri judeţeni, copii ai oamenilor de afaceri şi un director dintr-o companie naţională Pe cine au angajat deputaţii şi senatorii constănţeni la cabinetele parlamentare

ro

18 Nov, 2013 00:00 3840 Marime text
2.265 de persoane lucrează la birourile parlamentare ale celor 586 de senatori şi deputaţi din actuala legislatură. Suma pe care reprezentanţii cetăţenilor în Parlament o decontează, lunar, pentru remunerarea acestor angajaţi depăşeşte trei milioane de lei.
Vom prezenta, în cele ce urmează, angajaţii de la cabinetele parlamentarilor de Constanţa, fie că este vorba despre personal angajat în baza unui contract de muncă, fie că este vorba despre colaboratori (convenţie civilă).

Deputatul Colegiului 1, liberalul Gheorghe Dragomir, are trei angajaţi la cabinetul său parlamentar. Este vorba despre Cristina Caterinici, consilier parlamentar, Silvian Galiu, consilier, şi Marian Nazare, şofer. În mandatul 2008 - 2012, liberalul a avut patru angajaţi. De menţionat este că cei trei - Caterinici, Galiu şi Nazare - sunt colaboratori, lucrând la cabinetul parlamentarului în baza unei convenţii civile.
În ceea ce îl priveşte pe deputatul Colegiului 2, liberalul Mihai Lupu, acesta ar avea, la cabinet, doi angajaţi: Sorin Şteflea şi Andreea Branovici.

Deputatul Colegiului 3, Andrei Răzvan Condurăţeanu, are, în prezent, patru persoane la cabinetul parlamentar, toate patru angajate în baza unui contract de muncă: Marius Dumitrescu, Elena Niţu, Petrică Ciocloş şi Mihai Constantin. Potrivit spuselor deputatului PP-DD, la cabinetul său urmează să fie angajată o a cincea persoană.
Radu Babuş, deputatul social-democrat din Colegiul 4, ar avea, la cabinetul său, trei colaboratori (convenţie civilă).
Liberalul Victor Manea, deputat PNL în Colegiul 5, figurează cu patru angajaţi la cabinet: doi angajaţi în baza unui contract de muncă, doi în baza unei convenţii civile.
Eduard Martin, deputat PSD în Colegiul 6, are patru persoane la cabinetul său: un angajat (contract de muncă) şi trei colaboratori (convenţie civilă).

Social-democratul Mircea Titus Dobre, deputat în Colegiul 7, are trei colaboratori: Ana Maria Soare, Florian Ilie şi Georgiana Dumitru. Aşa cum a menţionat la începutul mandatului, Dobre nu vrea să îşi angajeze şofer, lucru pe care nici nu l-a făcut până la momentul actual.
Angajaţi la cabinetul social-democratei Manuela Mitrea, deputatul Colegiului 8, sunt Veronica Vintilă, Raluca Bucur şi Sergiu Babinciuc, fiul cunoscutului om de afaceri Cameliu Babinciuc, dar şi Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanţa.
În ceea ce îl priveşte pe deputatul Colegiului 9, Dănuţ Culeţu, acesta are, la cabinetul său, alţi angajaţi decât avea la începutul mandatului parlamentar. Astfel, dacă în urmă cu zece luni deputatul Forţei Civice se baza pe fostul subprefect Mircea Iustian şi pe o anume Smaranda Toader, astăzi, la cabinet lucrează Daniela Vasile şi Mateea Melinte.
Colegul său de colegiu, Remus Cernea, are patru angajaţi la cabinet: Cristian Branea, Adrian Călugăru, Alexandru Sârbu şi Marius Suciu.
Deputatul PSD din Colegiului 10, Mădălin Voicu, are patru colaboratori la cabinetul parlamentar.
Deputat în acelaşi colegiu, democrat-liberalul Florin Gheorghe are şi el patru angajaţi: Daniel Boanfă, Alina Vasile, Cristian Toma şi Florin Serghei. Interesant de menţionat este faptul că parlamentarul a renunţat la consilierul judeţean George Măndilă, care acum este angajat la cabinetul senatorului Gigi Chiru.

Lucrează pentru senatori

Andreea Sprînceană, şefa de cabinet a senatorului liberal Puiu Haşotti (Colegiul 1), şi-a suspendat activitatea la cabinetul parlamentar, dat fiind faptul că se află în concediul pentru creşterea copilului. Ceilalţi angajaţi de la cabinetul senatorului PNL sunt Cristina Popa şi un şofer care a fost schimbat recent.
La cabinetul parlamentar al senatorului PSD Nicolae Moga „activează” în continuare aceleaşi patru persoane: Daniela Şerban, şefă de cabinet, care este, de asemenea, directorul economic al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Marinela Radu - secretară, Aurel Mitrana - consilier şi Stelian Ghiţă - şofer.
Senatorul Colegiului 3, social-democratul Alexandru Mazăre, are cinci colaboratori la cabinetul parlamentar.
Colegul său de colegiu, senatorul PP-DD Marian Vasiliev, are trei angajaţi: Violeta Neagu, Constantin Niţă şi Dan Pleşa.
La cabinetul senatorial al lui Mircea Banias (PC) sunt angajate patru persoane: trei în baza unui contract de muncă - Andrei Rahău, care, conform spuselor lui Banias, nu are nicio legătură cu fostul senator Dan Nicolae Rahău, fiind vorba despre o coincidenţă de nume, Ion Drugă şi Cristian Amanci - şi una în baza unei convenţii civile, anume consilierul judeţean George Ulmeanu.
Nu în ultimul rând, la cabinetul senatorului Gigi Chiru (Colegiul 4) îl regăsim pe consilierul judeţean George Măndilă. Colegi cu Măndilă sunt Elena Stavrositu şi Vlatko Dimov.
Facem menţiunea că acolo unde angajaţii cabinetelor parlamentare nu au fost nominalizaţi este pentru că deputaţii şi senatorii constănţeni fie nu au putut fi contactaţi, fie nu au vrut/putut să răspundă apelurilor şi mesajelor telefonice venite din partea cotidianului ZIUA de Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Indoielnicul 18 Nov, 2013 04:53 Elena Stavrositu consilier pentru Chiru?Hai ca am cazut pe..fatza.