Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:52 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurentul din Argeş a câştigat Marele Premiu al Festivalului „Elena Roizen"

ro

29 May, 2012 00:00 2670 Marime text
Ovidiu2.jpgCea de-a cincea ediţie a Festivalului-concurs „Elena Roizen" s-a desfăşurat în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat. Duminică, de la ora 18.00, a avut loc Gala Laureaţilor.

Anul acesta au participat la concurs 24 de interpreţi de muzică populară din toată ţara, după cum urmează: cinci din Constanţa, cinci din Tulcea, cinci din Bistriţa, trei din Suceava, unul din Argeş, unul din Braşov, unul din Sălaj, unul din Maramureş, unul din Covasna şi unul din Mehedinţi. Cel mai bun dintre cei mai buni interpreţi, Dumitru Gabriel Marinel, din Argeş, a dobândit Marele Premiu, în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, concurenta clasată pe locul I, Lavinia Cosmina Buru, din Timişoara, a fost răsplătită cu suma de 1.500 de lei. Pentru locul II a fost prevăzut un premiu în cuantum de 1.000 de lei. Acesta i-a revenit lui Petrică Victor Lehaci din Suceava. Pe locul III s-a clasat Oana Alexandra Chindriş, din Maramureş. Concurenta a fost răsplătită cu suma de 800 de lei. De asemenea, au fost acordate şi două menţiuni în cuantum de 500 de lei. Acestea le-au fost înmânate lui Carmen Nicoleta Olaru din Braşov şi Victoriei Moisil din Bistriţa. Încă de la debut, în afară de distincţiile anterior menţionate, în cadrul festivalului au existat şi următoarele patru premii: Premiul Radio Constanţa, Premiul Radio Neptun, Premiul Juriului şi Premiul Familiei Roizen. Premiul Radio Constanţa i-a revenit Ioanei Gârsta din Covasna, iar premiul Radio Neptun - Cameliei Ursache din Suceava. Cele două concurente au primit câte 200 de lei. Premiul Juriului, în valoare de 300 de lei, a fost acordat Narcisei Mădălina Bălanu din Mehedinţi. Nu în ultimul rând, premiul Familiei Roizen, în cuantum de 500 de lei, a fost câştigat de Adriana Georgiana Zosica, din Constanţa.

Ovidiu1.jpg

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii