Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC a făcut degeaba consultarea pentru „Strategia de Dezvoltare a Turismului“ Bogdan Bola (PNL) - „În județul Constanța, turismul este admirabil, sublim, dar lipsește cu desăvârșire!“

ro

12 May, 2018 00:00 3399 Marime text
În județul Constanța, turismul este admirabil, sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Anul nu are doar trei luni, iar posibilitățile de a face turism într-un județ precum al nostru sunt nelimitate. Și totuși... ce ne lipsește?, se întreabă retoric consilierul județean liberal Bogdan Bola.
 
„În primul rând, voința politică!!! De doi ani de când sunt consilier județean mi se promite finalizarea unei strategii județene pe turism. Până în acest moment, nu am auzit decât promisiuni. Iar anul trecut, când prezentam idei de promovare și dezvoltare intercomunitară pentru localitățile de pe linia Dunării, mi s-a spus că acestea vor fi incluse în această strategie. Doar că mai trebuie „puțintică răbdare, stimabile“... și uite așa, proiectul meu DanuBio zace încă într-un sertar. În al doilea rând, administrațiile locale nu sunt pregătite pentru un altfel de turism, în afară de cel estival“, atenționează alesul județean, într-o luare de poziție pe tema lipsei unei strategii turistice la nivelul județului Constanța.
 
Liberalul Bogdan Bola critică lipsa unei viziuni globale asupra a ce ne dorim să promovăm și cum rezolvăm problemele actuale și spune că numeroase localități sunt greu accesibile, lipsesc cu desăvârșire promovarea și valorificarea eficientă a acestora (online sau în presa scrisă), dar și a produselor turistice integrate, turiștii nu sunt îndrumați spre aceste localități și nu există materiale promoționale care să arate frumusețea acestei zone. Nici localnicii nu au beneficiat niciodată de cursuri de îndrumare în ceea ce privește agroturismul, din satele pescărești au dispărut aproape în totalitate pescarii tradiționali, nu există aproape deloc capacități de cazare în niciuna din localitățile mai sus menționate, nu există unități alimentare specifice (gen cherhana) mai ales în localitățile mici.
 

„Din taxa de promovare a stațiunii Mamaia, Asociația Litoral - Delta Dunării a plătit publicitate pentru județul Tulcea!“

 
Bola susține că a insistat la Consiliul Județean să fie chemați la masă toți tur-operatorii pentru a deveni acel factor de coeziune între societatea civilă și administrațiile locale, pentru a oferi acea imagine de ansamblu care lipsește în acest moment.
 
 
„Ne zbatem într-un penibil fără margini și nici măcar nu există un orizont de așteptare apropiat pentru rezolvarea acestei situații. În final, mi-aduc aminte cum anul trecut, în cadrul Târgului Internațional de Turism de la Berlin, aflam din presă că din taxa de promovare a stațiunii Mamaia, reprezentanții Asociației Litoral - Delta Dunării plăteau publicitatea pentru Delta Dunării, care va apărea în cataloagele unor tur-operatori internaționali“, concluzionează consilierul PNL.
 
Facem precizarea că abia în luna aprilie a acestui an Consiliul Județean a demarat consultarea pieței în vederea determinării valorii estimate pentru servicii de consultanță privind elaborarea „Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Turismului în județul Constanța“ pentru o perioada de 10 ani. Consultarea s-a desfășurat în sistem electronic și s-a încheiat la jumătate lunii trecută, fără să se primească vreo ofertă de la vreun agent economic interesat de elaborarea strategiei de turism a județului.
 
Citește și:
 
După municipalitate, și Consiliul Județean Constanța pregătește terenul pentru a comanda o strategie pentru dezvoltare turistică a județului

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii