Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:55 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„„Cea mai bună dintre variantele propuse de PNL” Constănţeanca Ramona Mănescu, susţinută pentru Ministerul Transporturilor (documente)

ro

26 Aug, 2013 00:00 2933 Marime text
Liberalii au decis ieri, în şedinţa Biroului Politic Naţional, că susţin nu una, ci două persoane pentru preluarea portofoliului Ministerului Transporturilor. Este vorba despre deputatul Nini Săpunaru, variantă deloc agreată de social-democraţi, şi de constănţeanca Ramona Mănescu, pe care premierul Victor Ponta a catalogat-o ca fiind „cea mai bună dintre variantele propuse de PNL”. Dacă Mănescu va fi numită în cursul acestei zile, va fi al doilea liberal pe care Constanţa îl susţine pentru un minister, după fostul ministru al Culturii, senatorul Puiu Haşotti.
 
Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit ieri în şedinţă pentru a face o nouă propunere pentru conducerea Ministerului Transporturilor. Evenimentul a avut loc în contextul în care propunerea lui Nini Săpunaru, făcută de liderul PNL, Crin Antonescu, la finalul săptămânii trecute, nu a fost deloc apreciată de social-democraţi. Cu toate acestea, varianta Nini Săpunaru nu a fost eliminată. Amintim că, după ce propunerea lui Antonescu a devenit publică, primul ministru Victor Ponta a declarat: „Sunt absolut convins că este interesul meu şi al PNL ca cel care va ocupa funcţia de ministru al Transporturilor de luni practic, că luni trebuie să depună jurământul, este o persoană cu experienţă politică, cu imagine foarte bună şi profesionist în domeniu”. Potrivit unor surse citate de presa centrală, Ponta ar agrea varianta Ramona Mănescu.
 
S-a născut la Constanţa
 
Ramona Mănescu se află la al doilea mandat de europarlamentar şi este considerată unul dintre apropiaţii lui Crin Antonescu. Despre soţul său, Rareş Mănescu, vicepreşedinte PNL, se spune că ar fi unul dintre oamenii de încredere ai lui Antonescu.
Liberala Ramona Mănescu s-a născut pe 6 decembrie 1972, la Constanţa. Este licenţiată în Drept a Universităţii Bucureşti, cu lucrarea „Interpretarea Tratatelor Internaţionale” (1999). Conform CV-ului postat pe site-ul Parlamentului European, Mănescu a urmat studii postuniversitare la Universitatea Naţională de Apărare - Colegiul Naţional de Apărare, la Institutul Diplomatic Român din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Academia Naţională de Informaţii, Colegiul Superior de Securitate Naţională. Are, de asemenea, un master în Relaţii internaţionale şi integrare europeană la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
Avocat în Baroul Bucureşti, liberala a activat, în perioada 2000 - 2005, la propriul cabinet de avocatură.
Ramona Mănescu s-a înscris în PNL în 1990. Timp de un an (1996 - 1997) a fost preşedinte al Organizaţiei Tineretului PNL Sector 6. În perioada 1996 - 2004 a fost membru al Departamentului de Relaţii Externe din PNL. Ulterior, a ocupat următoarele funcţii: ofiţer internaţional (2001 - 2002) şi vicepreşedinte (2002 - 2004) TNL, raportor al Comisiei pentru Afaceri Externe a Delegaţiei Reprezentanţilor Naţionali a PNL şi membru al Comitetului Executiv al PNL Sector 6 (2003 - 2005).

Între 2003 şi 2005 a fost vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale a Tineretului Liberal (IFLRY). În Parlamentul României, Ramona Mănescu a fost expert parlamentar - consilier al vice-preşedintelui Comisiei de Apărare, Afaceri Interne şi Securitate Naţională din Camera Deputaţilor (2002 - 2004). Vreme de doi ani (2005 - 2007), a fost vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat - Autoritatea Naţională pentru Tineret. Nu mai puţin important, Ramona Mănescu a fost lector pentru diferite conferinţe cu diverse teme şi a publicat o serie de articole şi rapoarte.
De remarcat este că deşi Victor Ponta declara, zilele trecute, că îşi doreşte pentru Ministerul Transporturilor un profesionist în domeniu, Ramona Mănescu este absolventă de Drept.
 
Avere şi interese
 
Potrivit declaraţiei de avere depuse pe 31 mai 2012, Ramona Mănescu nu deţine niciun teren. Liberala are, alături de soţul său, o casă de 140 de metri pătraţi şi un apartament de 114 metri pătraţi. În capitolul bunuri mobile figurează un autoturism Ford, un autoturism Audi fabricat în 2008, un moped Aprilia şi autoturism Audi fabricat în 2009. În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, cel mai probabil viitorul ministru al Transporturilor a înstrăinat, contra sumei de 32.400 de euro, un autoturism Volvo, către o anume Mihaela Urdăreanu.

Ramona Mănescu nu are conturi şi depozite bancare şi nici plasamente şi investiţii directe. În ceea ce priveşte datoriile, liberala a contractat, în 2010, un împrumut în valoare de 48.000 de euro, de la ING Belgia, împrumut scadent la 16 decembrie 2013.
Cât despre venituri, Ramona Mănescu a încasat de la Parlamentul European, în anul fiscal anterior completării declaraţiei, un salariu de 74.445,84 de euro. Soţul său, Rareş Mănescu, a avut, în calitate de consilier economist la Camera Consultanţilor Fiscali, un venit de 7.731 lei.
În declaraţia de avere a liberalei figurează şi venituri din investiţii. Este vorba despre cesiunea unor părţi sociale la SC Spedcom SRL Giurgiu, pe numele Ramonei Mănescu, în valoare de 250 de lei, şi cesiunea unor părţi sociale la aceeaşi firmă, pe numele soţului său, tot de 250 de lei. Interesant, în declaraţie regăsim şi venituri din premii şi jocuri de noroc: pentru „răscumpărare poliţe”, soţul său a încasat de la Alico Asigurări România SA 21.754,77 lei.

În declaraţia de interese, depusă la aceeaşi dată, europarlamentarul apare ca fiind preşedintele Consiliului de Conducere al Şcolii Româno-Finlandeze. Liberala este, de asemenea, membru în Consiliul Director al Institutului de Teorie Politică şi Educaţie Democratică „Institutul Liberal I. C. Brătianu”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatean 27 Aug, 2013 13:09 Continua jaful la CFR Marfa cu un astfel de ministru