Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a spus Gabriel Leş despre vizita ministrului macedonean al Apărării (galerie foto)

ro

08 Oct, 2019 21:39 1716 Marime text
Astăzi, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, s-a întâlnit cu omologul său din Republica Macedonia de Nord, Radmila Sekerinska-Jankovska.

Cu ocazia vizitei la Bucureşti a ministrului macedonean al Apărării, Gabriel Leş a susţinut o declaraţie de presă:
 

Stimată audiență,
 
Am avut o întâlnire fructuoasă cu doamna ministru ŠEKERINSKA-JANKOVSKA, aflată în vizită oficială la București.
 
Întâlnirea de astăzi ne-a oferit oportunitatea de a discuta atât despre cooperarea bilaterală şi regională, cât şi despre colaborarea în cadrul NATO şi al Uniunii Europene.  Este o continuare firească a dialogului bilateral pe care l-am avut foarte recent cu doamna ministru, cu ocazia vizitei mele la Skopje în luna septembrie, când am punctat principalele teme de interes în domeniul apărării.

Am felicitat-o pe doamna ministru pentru finalizarea cu succes a demersurilor de aderare la NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istoria lumii, în care Republica Macedonia de Nord va deveni, în curând, cel de-al 30-lea membru cu drepturi depline. Faptul că vom fi 30 de aliați în cadrul NATO va face Alianța mai puternică și va contribui, în mod sigur, la îmbunătăţirea mediului de securitate din regiunea Balcanilor.

Vă asigur, doamnă ministru, că țara mea vă va fi  întotdeauna un prieten şi un aliat de nădejde.
În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală și regională, am discutat despre continuarea strânsei colaborări în domeniul informaţiilor pentru apărare, pe spaţii şi tematici de interes reciproc precum situaţia de securitate din regiunea Balcanilor de Vest şi fenomenul migraţiei.

De asemenea,  am evidenţiat sprijinul constant al României pentru eforturile de integrare euro-atlantică a Republicii Macedonia de Nord, cu accent pe domeniile planificare strategică, instrucţie şi doctrină, logistică, resurse umane, comunicaţii şi informatică, cât şi pentru consolidarea cooperării în cadrul Procesului reuniunilor miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est, a cărei reuniune o vom găzdui aici la București între 15 și 17 octombrie, precum şi în cadrul Brigăzii din Sud-estul Europei (South-Eastern Europe Brigade - SEEBRIG).

Cu privire la cooperarea în formatul Alianţei Nord-Atlantice, am prezentat eforturile ţării noastre de consolidare a posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic al NATO, în cadrul Prezenței Înaintate Adaptate a NATO, dar și prin dezvoltarea pe teritoriul naţional a unei capabilităţi de comandă şi control terestre de nivel corp de armată.



Am reiterat, cu această ocazie, angajamentul ţării noastre de a continua contribuţia echitabilă la partajarea sarcinilor în cadrul Alianţei, pe cele trei paliere – financiar; capabilităţi şi contribuţii la operaţii și misiuni, şi am făcut cunoscut faptul că, în România, pentru al treilea an consecutiv, bugetul alocat apărării se ridică la două procente din PIB, valoare ce se va menţine pentru cel puțin 10 ani.

Un alt subiect abordat cu doamna ministru ŠEKERINSKA-JANKOVSKA a fost cooperarea în cadrul Uniunii Europene, în contextul deţinerii de către România, în primele şase luni ale anului 2019, a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.
În ceea de privește dimensiunea de apărare, România a continuat, pe timpul mandatului, eforturile aflate în derulare la nivel european pentru dezvoltarea tuturor iniţiativelor privind Cooperarea structurată permanentă (PESCO), Revizuirea coordonată anuală a apărării (CARD) şi Fondul european de apărare (EDF).

De asemenea, în perioada exercitării mandatului la președinția Consiliului UE, ţara noastră a militat pentru dezvoltarea cooperării UE – NATO în domenii precum apărarea cibernetică, războiul hibrid, comunicarea strategică şi mobilitatea militară.

Aș dori ca, în încheiere, să vă mulțumesc, doamnă ministru, pentru foarte buna colaborare dintre România şi Macedonia de Nord, în general, şi dintre ministerele apărării, în special.
 
Vă mulțumesc!
 

Sursă foto: Ministerul Apărării Naţionale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii