Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a jurat Nicuşor Constantinescu să facă şi ce acuzaţii îi aduce DNA

ro

18 Jan, 2014 00:00 2139 Marime text
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face cercetări specifice în dosarul în care Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, este suspectat de şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.

Amintim că magistratul Andrei Bodean, fost procuror criminalist la Parchetului Tribunalului Constanţa, este cel care instrumentează cauza.
În iunie 2012, social democratul Nicuşor Constantinescu depunea, la Tribunalul Constanţa, jurământul de preluare al celui de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean. „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Constanţa, aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, spunea Constantinescu.
Potrivit DNA, „există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al CJC, în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare de peste cinci milioane de euro”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii