Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a decis Comisia de Dialog Social la întrunirea cu Palaz

ro

04 Mar, 2011 02:20 2020 Marime text
cap_9.jpgIeri, la sediul Prefecturii Constanţa, prefectul Claudiu Palaz a convocat Comisia de Dialog Social, în care au fost abordate probleme legate de conţinutul noului proiect al Codului Muncii, asupra căruia Guvernul vrea să-şi asume răspunderea, dar şi despre spitalele din judeţ aflate pe lista Ministerului Sănătăţii pentru comasare şi reprofilare.

prefectura_dialog_prefectura.jpgLa această şedinţă au participat atât şefii instituţiilor deconcentrate din judeţ, cât şi liderii de sindicat ai Cartel Alfa, Ion Caraignat, Nicoale Manea - SANITAS, Petre Costel, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, care i-au transmis prefectului Claudiu Palaz nemulţumirile legate de actualul proiect al Codului Muncii. Niciunul dintre liderii sindicali prezenţi nu a susţinut actuala formă a Codului Muncii, care, în opinia lor, este în defavoarea salariaţilor. „Propunerile noastre nu au fost luate în considerare când a fost elaborat acest proiect, dar nici opiniile patronatelor. Un bun proiect al muncii este acela care aduce un echilibru între patronate şi sindicate", a susţinut Petre Costel, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare. Şi Ovidiu Cupşa, consilier local PNL, venit la întrunire ca reprezentant al Patronatului Naţional Român a declarat: „Cred că este pentru prima dată când sindicatele se află pe aceeaşi linie cu patronatele. Dacă Codul Muncii intră în acest fel în Parlament vom avea de pierdut. Nici la nivelul patronatelor nu se doreşte asumarea răspunderii pe acest proiect al Codului Muncii".

Din aprilie, spitalele sunt clasificate

În cadrul întrunirii nu a fost omis nici subiectul legat de reforma în sănătate, văzută în ultimele luni prin comasarea sau reprofilarea unor instituţii spitaliceşti, listele cu spitalele aflate în această situaţie fiind postate de câteva luni pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Constantin Dina, prezent şi el la întâlnire, a susţinut că din 10 aprilie se va pune în aplicare proiectul privind clasificarea instituţiilor spitaliceşti, în funcţiile de dotările pe care le are fiecare spital în parte. „Unele spitale, care au de exemplu nivelul 4 sau 5, vor primi o finanţare mai slabă şi nu vor putea să-şi susţină angajaţii", a mai adăugat Dina.

De asemenea, a fost abordat şi subiectul legat de crearea caselor de sănătate private, Cupşa fiind cel care a ridicat necesitatea existenţei unui sistem alternativ de sănătate. „Noi cerem de mai mulţi ani acest lucru, dar nu s-a întâmplat nimic în acest sens", a mai adăugat Manea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Excesiv de sanatos 04 Mar, 2011 02:28 Asta cu sistemul alternativ se sanatate , ridicata de Cupsa mi se pare ok. Prea cotizam ca pe vremea comunistilor. CAS-ul e cea mai corupta institutie din Romania.