Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidatura lui Sabit Danis, contestata de etnici turci

ro

28 Oct, 2004 00:00 697 Marime text

Cu doua zile inaintea expirarii termenului de inregistrare a candidaturilor, partidele parlamentare par absente

Componenta listelor parlamentare ale minoritatilor trebuie sa fie aceeasi in toate circumscriptiile

Presedintele Biroului Electoral Judetean, judecator Mihaela Serban, a declarat ca listele de candidati pe care organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale le pot depune in mai multe circumscriptii electorale trebuie sa cuprinda aceiasi candidati care vor fi trecuti in aceeasi ordine, asa cum au decis membrii Biroului Electoral Central.Potrivit BEC, reducerea sau cresterea numarului de candidati in limita numarului stabilit pentru fiecare circumscriptie va putea fi operata doar in finalul listei. In cazul in care candidaturile au fost depuse pana la data acestei hotarari, listele pot fi inlocuite conform cu noile reglementari. Hotararea BEC este obligatorie pentru toate birourile electorale de circumscriptie si va fi publicata in Monitorul Oficial. Cu o zi inainte de termenul limita pentru depunerea de candidaturi la Biroul Electoral Judetean, s-a consumat, ieri, o zi destul de linistita.Alte organizatii ale minoritatilor si-au inregistrat listele cu candidati, respectiv Federatia Comunitatilor Evreiesti (trei candidati la Camera Deputatilor), Uniunea Armenilor din Romania (patru candidati la CD), Uniunea Bulgara din Banat (un candidat la CD), Uniunea Elena din Romania (sase candidati la Camera Deputatilor), Uniunea Croatilor din Romania (cinci candidati la CD) si Comunitatea Italienilor cu un candidat. Dintre partidele politice, doar alte trei formatiuni extraparlamentare au depus, ieri, liste complete pentru Camera Deputatilor si Senat. Este vorba de Partidul Ecologist Roman, Forta Democrata din Romania si Partidul National Crestin Democrat. Presedintele BEJ, judecator Mihaela Serban, a declarat ca, in cursul diminetii de ieri, s-a prezentat la sediul Biroului electoral de circumscriptie, un grup de etnici turci care dorea sa conteste candidatura lui Sabit Danis, lider al Asociatiei Etnicilor Turci si candidat din partea acestei organizatii pentru functia de deputat al minoritatii turce din Romania. Presedintele BEJ i-a indrumat pe contestatari catre Judecatoria de pe langa Tribunalul Constanta, unde acestia au inregistrat contestatia.Termenul de rezolvare a contestatiilor este 8 noiembrie ac.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii