Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania electorală, caracterizată prin incompetenţă şi exces de zel Asfaltări pe vreme de ploaie în Ciocârlia (galerie foto)

ro

30 May, 2012 03:24 1618 Marime text
Ciocarlia.jpgDeşi judeţul s-a aflat sub cod galben de ploi torenţiale, Consiliul Local Ciocârlia a început în urmă cu patru zile betonarea unui drum din localitatea Ciocârlia de Sus! Urmarea este cât se poate de evidentă. Stratul de beton turnat doar pe jumătate din suprafaţa întregului tronson s-a fisurat puternic, banii publici, ai contribuabililor din Ciocârlia, investiţi în această lucrare fiind practic irosiţi. Lucrarea este realizată de Consiliul Local Ciocârlia în regie proprie, fiind investită în acest sens suma de 50.000 de lei.

Drumul arată ca după război, iar lucrarea de betonare pare a fi făcută de mântuială. Mărturie sunt imaginile surprinse pe camera foto. Pe partea de drum rămasă nereabilitată, pe care echipa Primăriei a apucat să toarne doar un strat neuniform şi subţire de beton, se observă că betonarea este făcută direct pe pământul umezit de ploile din ultimele zile. Stratul de piatră, a cărei existenţă este obligatorie, lipseşte aproape cu desăvârşire. Mai mult, echipa de muncitori nu a săpat de-a lungul drumului nici şanţuri pentru scurgerea apei. În aceste condiţii, era de aşteptat ca ploaia să facă ravagii şi să distrugă stratul de beton abia turnat, irosindu-se astfel banii publici investiţi pentru realizarea lucrării.

Primarul neagă faptul că drumul ar fi puternic avariat

Contactat telefonic, primarul din Ciocârlia, Traian Dragomir, a ţinut să nege realitatea relatată, refuzând să admită prezenţa fisurilor existente în beton. Şeful autorităţii locale a evitat, de asemenea, să vorbească despre stadiul actual în care se află drumul, ţinând să prezinte o altă stradă, betonată acum un an şi jumătate! „Mergeţi la o sută de metri distanţă şi veţi vedea o altă stradă betonată acum un an şi jumătate, care arată foarte bine", a declarat primarul Traian Dragomir. Întrebat dacă acum un an şi jumătate a plouat în timpul lucrărilor, ca în aceste zile, edilul a evitat să ofere un răspuns. Şi deşi în imaginile surprinse se vede clar că nu a fost turnat strat de piatră înainte de betonare, Traian Dragomir a tăgăduit şi acest fapt. „Duceţi-vă pe stradă să vedeţi că are strat de piatră pe ea", a susţinut sus şi tare primarul. La întrebarea de ce a ales să betoneze drumul în această perioadă (care coincide atât cu ploile, cât şi cu campania electorală) şi nu a făcut acest lucru în luna iulie, când judeţul nu se află în cod galben de ploi, primarul a răspuns, din raţiuni numai de el ştiute, că în luna iulie „este cald" (!) şi nu este timpul potrivit pentru astfel de lucrări (?!).

Cu toate că se impune, lucrarea nu va fi refăcută

Deşi strada este în prezent avariată complet din cauza viiturilor din ultimele zile, primarul Traian Dragomir a precizat că nu are niciun motiv să distrugă stratul de beton pentru a-l returna, ci din contră, după ce îşi va reveni vremea, va merge în continuare cu lucrarea, convins că aceasta va avea o garanţie de minim 5-6 ani de zile. Rămâne de văzut dacă primarul are dreptate. Cu siguranţă, următoarele viituri vor confirma sau infirma cele susţinute de Traian Dragomir. Dar până la noi intemperii, prima ploaie şi-a spus deja cuvântul, şubrezind stratul de beton, care pare a se afla la un pas de a fi spulberat sub greutatea maşinilor de mare tonaj care-l vor traversa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii