Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Astă-vară ce-ai păţit?" Mazăre şi proiectele pentru Constanţa. Ce priorităţi are primarul în noul mandat?

ro

16 Jul, 2012 01:00 2140 Marime text
prioritatimazare-zonapeninsulara.jpgDe la debutul noului mandat de primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre nu a ratat nicio ocazie de a face show, de a fi protagonistul vreunui eveniment pestriţ, colorat, cu multe fete îmbrăcate sumar. E moda carelor alegorice, a costumaţiilor şi a personajelor ostentative. Astfel, doar în ultimele două săptămâni, edilul-şef a fost, pe rând, spartan şi sultan. Cu machiaj, costum şi atitudine - tot ce este necesar pentru a intra în pielea personajului.

Am fi tentaţi, dacă am privi doar spre Mamaia, să credem că tot ce presupune Constanţa e o oază de eternă bunăstare, cu lapte şi miere, în care câinii chiar umblă cu covrigi în coadă. Că e un Rio de Janeiro balcanic, departe de probleme de infrastructură, de maidanezi, de putrefacţia din Peninsulă. Să ne amintim însă care erau proiectele primarului Mazăre pentru mandatul 2008 - 2012, ceea ce el numea „treburi serioase", treburi la care am mai făcut referire şi la începutul lunii februarie a acestui an, dar care nu au prins contur până la finalul celui de-al treilea mandat.

A fost odată revista „Tomis". Ca niciodată...

În campania electorală pentru scrutinul din 2008, pe blogul primarului Radu Mazăre (blog încă activ, dar neactualizat) figurau mai multe „treburi serioase" - cultură, administraţie, parcuri, turism - care vizau perioada 2008 - 2012. Era poate de aşteptat ca edilul-şef să facă tot ce-i stă în putinţă pentru ca proiectele menţionate aici să se concretizeze. Astăzi, la debutul celui de-al patrulea mandat, despre unele dintre aceste promisiuni nu se mai aude nimic. Mai mult, unele au devenit deja istorie.

Un astfel de proiect figura la capitolul „Cultură", şi anume „sprijinirea editării şi tipăririi Revistei «Tomis»". Nu este un secret faptul că revista a fost desfiinţată la jumătatea mandatului trecut, mai exact în iulie 2010, desfiinţare aprobată de Consiliul Local Municipal Constanţa. Niciun consilier nu a votat împotriva desfiinţării revistei. La momentul respectiv, ca motiv al „îngropării" publicaţiei a fost invocată celebra Ordonanţă de Urgenţă 63/2010. Singura revistă constănţeană de prestigiu - în paginile căreia au publicat, printre alţii, Nina Cassian, Gellu Naum, Nicolae Manolescu, Marin Mincu - a fost sacrificată fără ezitare de o administraţie pentru care, am mai spus-o, cultura pare să fie doar „un accesoriu" care dăunează grav. De atunci şi până în prezent administraţia condusă de Mazăre nu a mai adus aminte de revista care apăruse în 1966 şi, cel mai probabil, nici nu va face asta.

Un colţ de Levant în Constanţa? În care Constanţa?

Un proiect care se voia foarte ambiţios era Bazarul Oriental de la Poarta 1. Aşa cum se arată pe blogul lui Mazăre, bazarul trebuia să fie realizat în parteneriat cu un investitor străin, iar valoarea acestuia s-ar fi ridicat undeva între 15 şi 18 milioane de euro. „Bazarul va fi deschis tot timpului anului; la intrarea în Bazar va fi o piaţetă, iar în interior străduţe cu negustori de la Istanbul sau Damasc, iar pe margine cafenele", se spunea în 2008. Proiectul era supranumit „Un colţ de Levant în Constanţa: un adevărat Bazar Oriental" şi trebuia să dispună de o parcare etajată, de o geamie şi de străduţe cu destinţii exacte: cu dulciuri cu specific oriental, aur, pielărie şi covoare.

Să fi fost de vină doar valul campaniei electorale din 2008? Rămâne acest proiect pe lista primarului?

Grădinile suspendate ale... nimănui

În ceea ce priveşte parcurile, primarul avea în vedere „înfiinţarea unei grădini zoologice", precum şi a unei grădini botanice moderne. Or, în vara lui 2012, nu putem vorbi nici despre vreo grădină zoologică, nici despre vreuna botanică în Constanţa. E drept, aceasta din urmă ar fi fost binevenită într-un oraş care suferă la capitolul spaţiilor verzi.

Mamaia, the one and only

La capitolul „Turism", „treburile serioase" se refereau, cum altfel?, şi la staţiunea Mamaia. Primarul intenţiona să construiască şapte insule artificiale în Marea Neagră (patru în Mamaia şi trei în Constanţa), la aproximativ 500 de metri de ţărm, dar şi să realizeze un teleski nautic pe lacul Siutghiol şi un oraşel lacrustru (insulă artificială) de 5 hectare pe lacul Siutghiol. Despre orăşelul lacustru se ştie că este una dintre cele mai arzătoare dorinţe ale lui Mazăre, dar rămasă până acum un fel de Fata Morgana. Singurul proiect dintre cele menţionate mai sus la care primarul municipiului Constanţa a făcut referire în ultimul timp a fost cel referitor la insule. Concret, în ziua inaugurării pasarelei din Mamaia, şeful administraţiei publice locale a declarat că municipalitatea are în vedere un proiect spectaculos, anume realizarea a patru insuliţe pe mare, pe traseul dintre pasarelă şi Portul Tomis. „Aceste insuliţe vor fi realizate odată cu proiectul pe fonduri europene pentru stabilizarea plajelor şi lărgirea falezelor şi va fi fără bani din bugetul primăriei sau de la bugetul naţional. Aceste insuliţe vor fi faţă în faţă cu plaja de la Mamaia, unii vor face plajă în Mamaia şi se vor uita la cei de pe insulă şi cei de pe insulă se vor uita la cei din Mamaia. Insulele vor avea suprafaţa de un hectar", afirma Mazăre, cu doar câteva zile înainte de scrutinul din 10 iunie.

Iată, deci, că pentru Mamaia s-ar putea „încropi" ceva. Deloc surprinzător, dacă avem în vedere faptul că staţiunea este preferata primarului.

Nu acelaşi lucru îl putem spune despre zona istorică a Constanţei, Peninsula, pe care şi în vara lui 2012 o găsim în ruină, în putrefacţie, în uitare. Administraţia publică locală constănţeană a anunţat, la începutul acestui an, că va deschide o linie de împrumut de aproximativ 15 milioane de euro pentru accesarea unor proiecte cu finanţare europeană, dintre care unele vor viza Zona Peninsulară. Chiar şi aşa însă, rămâne de văzut când anume va reuşi zona istorică a Constanţei să-şi schimbe faţa. Este regretabil că Primăria Constanţa a permis ca „mozaicul" etnic şi cultural pe care îl reprezintă Peninsula să ajungă în acest avansat stadiu de degradare.

În loc de concluzii

În balada „Greierele şi furnica", furnica îl întreabă, la un moment dat, pe greiere, „Astă-vară ce-ai păţit?", căci greierele se trezise, în plină iarnă, „fără muscă, fără râmă, fără umbră de fărâmă". Răspunsul acestuia lămureşte situaţia: „Dacă nu e cu bănat, zi şi noapte am cântat, pentru mine, pentru toţi...". „Joacă astăzi dacă poţi!", îl sfătuieşte, imperativ, furnica.

Cât se va mai sui primarul municipiului Constanţa pe carele alegorice?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii