Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:14 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apartament în Bucureşti, construit în regie proprie Averea primarului Radu Mazăre a sporit (documente)

ro

19 Aug, 2013 00:00 5166 Marime text
Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, şi-a depus cea mai recentă declaraţie de avere. Social democratul a completat documentul pe data de 11 iunie 2013. Potrivit noii declaraţii de avere, şeful administraţiei publice locale constănţene deţine acum şi un apartament în Bucureşti.
 
Edilul şef al municipiului Constanţa şi-a depus noua declaraţie de avere. La capitolul „Terenuri”, lucrurile sunt neschimbate, Radu Mazăre deţinând două terenuri intravilane în Bucureşti şi un teren (altă categorie de extravilan) de 1,7 hectare, „concesiune Madagascar”.
Noutatea celei mai recente declaraţii de avere o reprezintă un apartament de 184,43 de metri pătraţi, situat în Bucureşti şi construit în regie proprie, în 2013. Aşadar, după ani buni în care n-a avut nicio casă proprietate personală, iată că primarul Constanţei a decis că a venit momentul să deţină un astfel de imobil. Dar nu oriunde, ci în Bucureşti şi construit în regie proprie.
În ceea ce priveşte bunurile mobile, aici nu s-a înregistrat nicio modificare, Mazăre deţinând în continuare o şalupă cu motor Bayliner şi o remorcă peridoc.
Şeful municipalităţii constănţene nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
 
Active financiare, plasamente, investiţii directe şi împrumuturi
 
Cât despre activele financiare, în declaraţia lui Mazăre figurează un cont curent de 5.000 de euro (card de debit cu cash colateral), deschis în 2013 la City Bank, suma de 287.000 de euro, deţinută cash, precum şi două carduri de credit la City Bank şi Banca Transilvania, „dar fără cash colateral”.
Radu Mazăre are acţiuni şi părţi sociale în SC Sigma Trading SA, SC Ideea Construct SRL, SC Comtext SA, SC Xenoti SRL, SC Conpress Group SRL, SC Royal Distribution Services SRL.
Edilul şef al Constanţei a acordat împrumuturi în nume personal către SC Nisipuri SA (1.626.310 lei), Ioanis Poulos Skantzikas (600.000 euro), SC Xenoti SRL (16.499 lei, 47.695 lei şi 42.060 USD).
Conform declaraţiei de avere, Mazăre nu are nicio datorie.
 
Venituri
 
În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, Radu Mazăre a realizat, în calitate de primar, un venit de 33.909 lei. În declaraţie figurează şi o „vânzare de acţiuni contract în rate” către Enterprises Inc of Monrovia Grecia, contra sumei de 60.000 de euro.
 
Interese
 
Şeful administraţiei publice locale constănţene este acţionar în SC Sigma Trading SA Constanţa şi SC Comtext SA Constanţa şi asociat în SC Ideea Contrast SRL Constanţa, SC Xenoti SRL Constanţa, SC Conpress Group SRL Constanţa şi SC Royal Distribution Services SRL.
Potrivit declaraţiei de avere, Radu Mazăre este preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană Constanţa şi membru al Asociaţiei Fair Play şi al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România.
Nu în ultimul rând, primarul este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigi 27 Aug, 2013 13:13 Asa va trebuie. Va stiam oameni destepti si cerebrali. Toti politicienii sunt vai de ei dar asta ... unde este civilizatia poporului roman?????? Pentru acest lucru ar trebui sa luam cu asalt toate organismele statului. Nu se va sfarsi pentru ca toti isi pun la putere progeniturile care nu au cum sa fie altfel.
  • Anonim 25 Aug, 2013 08:21 ne sfideaza pe toti constantenii cu averea si distractiile lui cu conotatii sexuale de prin Mamaia... Ma intreb cine l-a tot votat? Ca tineretul sigur nu. aham... mi-am amintit! poate scapam de el... si de de la sefia Consiliului Judetian Constanta...
  • Mircea Dinu 19 Aug, 2013 00:26 Amuzant, sunt institutii in subordinea Primariei ex. SPIT amanetat de sefii de acolo, unde un Sef Serviciu are un venit anual in jurul a 90.000 lei. Tu ce faci Radule dormi in bocanci si lasi subalternii sa te jefuiasca ? firar mama ei de viata. Asa se intampla cand pisica nu-i acasa.