Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile din judeţul Constanţa, monitorizate de observatori acreditaţi. Ce concluzii au tras

ro

07 Nov, 2017 00:00 2068 Marime text
16 observatori independenţi au fost prezenţi în toate cele nouă secţii de votare din cele trei comune constănţene unde au fost organizate alegeri. Observatorii acreditaţi de către asociaţia Centrul pentru Resurse Civice (CRC) au asistat duminică, 5 noiembrie, la alegerile locale parţiale desfăşurate în comunele constănţene Bărăganu, Mereni şi Pantelimon.
 
Pentru a preîntâmpina eventuale nereguli la alegeri, organizaţia a luat decizia de a se implica în procesul electoral prin monitorizarea secţiilor de votare. Astfel, 16 persoane au fost acreditate pentru a fi prezente la vot pe toată durata acestuia şi au avut datoria de a menţiona orice fel de încălcare a legii.
 
Printre cele mai frecvente situaţii semnalate de observatori către preşedinţii secţiilor de votare au fost încercările partidelor de a influenţa alegătorii. Un alt incident remarcat de observatorul CRC a fost fotografierea buletinului de vot în interiorul cabinei de către un alegător, care a fost deferit poliţiei.
 
Anul acesta, asociaţia Centrul pentru Resurse Civice a primit premiul I la Gala Societăţii Civile 2017, secţiunea Comportament civic şi Participare publică. Această distincţie a fost obţinută alături de grupul Geeks for Democracy şi recompensează implicarea în monitorizarea alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, atunci când organizaţia a acreditat 120 de observatori independenţi, în judeţele Alba, Sibiu şi Constanţa.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii