Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ALDE vrea două tururi pentru alegerea primarilor, dar nu susține anticipatele

ro

22 Jan, 2020 00:00 3466 Marime text

Gheorghe Ștefan, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și Leonard Tănase, vicepreședinte ALDE Constanța și consilier local, au susținut ieri o conferință de presă.
 
În calitate de coordonator al Agenției naționale de pescuit și acvacultură și al Autorității antigrindină din cadrul Ministerului Agriculturii, Ștefan a venit la Constanța pentru a face o analiză a principalelor probleme cu care se confruntă sectorul pescăresc din județul nostru.
 
“Cu regret constat că multe din obiectivele pe care le trecusem în programul operațional de pescuit și acvacultură nu s-au realizat și e păcat pentru județul Constanța, care până în 89 era de departe cel mai mare producător de pește din România. Îmi amintesc de flota de pescuit marin pe care o aveați, care producea și șprot, și hamsii, acel produs atât de mult căutat. Am niște proiecte, am știința necesară și cunoștințele și tragerea de inimă ca să fac lucrurile să funcționeze”, a explicat Ștefan.
 

Gheorghe Ștefan: „ALDE, surpriza plăcută din alegerile locale”

 
Gheorghe Ștefan a afirmat că ALDE va fi surpriza plăcută din alegerile locale, unde vor merge pe liste proprii. “Noi am fost de la început pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pare cea mai democratică soluție să avem două tururi de scrutin, pentru că nu e firesc, nu e normal pentru o societate democratică, pentru o societate europeană ca un primar să fie ales cu 10 - 15% din voturile electorilor, cu atât mai mult cu cât nu e normal ca un primar în funcție să aibă un avantaj considerabil față de orice alt candidat pentru faptul că el se află în funcții. Sper să cadă moțiunea de cenzură, ca asumarea să treacă și să avem alegerile primarilor în două tururi de scrutin.
 
Pe de altă parte, ALDE nu agreează anticipatele. E un subiect atât de important, încât Parlamentul ar trebui să fie cel care să spună dacă să facem anticipate sau nu, pentru că în Constituție avem prevederi clare care spun că anticipate se pot face în anumite condiții. Ar fi prima dată când se fac alegeri anticipate în România în ultimii 30 de ani, nu văd urgența pentru care trebuie să se facă alegeri anticipate”, a mai spus Gheorghe Ștefan.
 
La rândul său, Leonard Tănase, vicepreședinte ALDE Constanța, a afirmat că organizația de la Constanța a avut o perioadă mai agitată din 2016 și până în prezent și tocmai din acest motiv reprezentanții ALDE vor anunța un mai târziu candidaturile pentru alegerile locale, undeva în luna februarie.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii