Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:17 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ALDE Constanţa a solicitat vacantarea mandatului de consilier judeţean deţinut de Daniel Learciu. Ce a depus la Prefectură

ro

08 Oct, 2018 00:00 2696 Marime text

Filiala ALDE Constanţa a depus la Instituţia Prefectului documentele prin care solicită vacantarea unui post de consilier judeţean. Este vorba despre mandatul deţinut de Daniel Learciu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Dumitru Jeacă, prefectul judeţului Constanţa, a confirmat, într-o declaraţie, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că analizează documentele depuse de reprezentanţii ALDE. Pe de altă parte, printr-un memoriu înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute, şi Daniel Learciu a adus la cunoştinţa Instituţiei Prefectului punctul său de vedere, potrivit căruia „deciziile luate de filiala ALDE au fost adoptate cu nerespectarea legii”.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu are la dispoziţie termenul legal de 30 de zile să emită ordinul de încetare a mandatului consilierului Daniel Learciu.
 
Vă reamintim că, la finalul lunii august, printr-un comunicat de presă, ALDE Constanţa a anunţat că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Dumitru Learciu şi preşedinţii organizaţiilor Techirghiol, respectiv Valu lui Traian, Marian Cîciu şi Ionel Rusu, şi-ar fi pierdut calitatea de membri ai ALDE, prin radiere, conform art. 14, alin. 2, lit. a), coroborat cu art. 103 din Statutul ALDE.

ALDE Constanţa nu se teme că va pierde funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Senatorul Ion Popa, devenit preşedintele interimar al filialei Constanţa, susţine că funcţia va fi negociată politic.

Citeşte şi:

Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedinţii organizaţiilor din Techirghiol şi Valu lui Traian, radiaţi din ALDE. Motivul, pueril, neplata cotizaţiei! Learciu ameninţă cu plângeri la DNA!

Learciu explică motivele pentru care ar fi fost îndepărtat din ALDE Deputatul Gerea nu vrea să intre în polemică, dar anunţă că au un posibil înlocuitor la Consiliul Judeţean Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii