Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palatul Elisabeta. Kira Hagi, alături de Principesa Margareta și Principele Radu ”M-am simțit ca într-un film din altă epocă!”

ro

16 Oct, 2020 00:00 3993 Marime text
  • Echipa filmului ”Între chin și amin” s-a reunit la Palatul Elisabeta.
  • Lansată în 2019, producția redă o poveste tragică din perioada „Reeducării de la Piteşti“.
  • În filmul lui Toma Enache a jucat și fiica lui Gică Hagi.
 
La Palatul Regina Elisabeta din București a avut loc o reuniune a echipei filmului independent al lui Toma Enache ”Între chin și amin”, la care a participat și fiica lui Gică Hagi, Kira, aceasta deținând un rol în film.

Reuniunea s-a petrecut în prezenta Majestății Sale Principesa Margareta și a Alteței Sale Principele Radu. ”Voi când ați făcut ultima oară o reverență? Eu ieri, când am fost extrem de onorată să particip la o frumoasă reuniune de echipă #intrechinsiamin, reuniune care s-a petrecut în prezența Majestății Sale Principesa Margareta și a Alteței Sale, Principele Radu! M-am simțit ca într-un film din altă epocă și uite așa revin la teoria mea că aș fi fost ca peștele în apă dacă mă nășteam acum o sută de ani!”, a postat Kira Hagi pe Facebook.

”Tu ești din alte timpuri, Kira!”


Fiica lui Gică Hagi a cules laude pe rețeaua de socializare pentru prezența sa și pentru mesajul pe care l-a avut cu ocazia acestui eveniment. ”O domnișoară frumoasă și elegantă! Felicitări, Kira!”, ”Mica noastră prințesă!”, ”Kira, ești superbă și modestă!”, ”Cea mai frumoasă. Felicitări!”, ”Tu ești din alte timpuri, Kira!”, ”O persoană specială” sau ”Pupici dulci, Kira!”, au fost câteva dintre aprecierile prietenilor.

O poveste tragică


Lansat în 2019, filmul artistic ”Între chin și amin” redă o poveste tragică din perioada „Reeducării de la Piteşti“, despre suferința deținuților din închisorile comuniste.  „Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 ani. Este vorba despre un film care are ca temă experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii. Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie“, menționa Kira anul trecut.

În secțiunea Galerie Foto a acestui articol găsiți și alte imagini de la reuniunea găzduită de Palatul Elisabeta.  

Sursa foto: Facebook (Kira Hagi)

Citește și:

 „O poveste crudă, reală“ Kira, fiica lui Gică Hagi, joacă în filmul „Între chin şi amin“, regizat de Toma Enache

Kira, fiica lui Gică Hagi, în costume tradiționale aromâne, vechi de 120 de ani. Unul i-a aparținut poetei Kira Iorgoveanu!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii