Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După cucerirea Cupei României, FC Viitorul a petrecut la Bucureşti. Invitaţi de soi. Mesaje Kira Hagi, Simona Halep şi Elena Frîncu (galerie foto)

ro

26 May, 2019 11:20 3043 Marime text
Fericirea a fost maximă în rândul celor de la FC Viitorul, după ce au cucerit, în premieră pentru club şi pentru fotbalul dobrogean, Cupa României.

După marea victorie de la Ploieşti, delegaţia constănţeană a mers, alături de prieteni, rude şi colabotatori, la Bucureşti, unde au sărbătorit la un local, până dimineaţa, marele triumf din finala cu Astra Giurgiu.

Dintre invitaţi nu au lipsit Gică Popescu, Ionel Ganea, Răzvan Marin sau tatăl Simonei Halep, Stere.

Toată lumea a dansat cu foc, pe primul loc fiind dansurile aromâne.

Cei de la FC Viitorul au purtat tricouri speciale, albe cu mesajul (scris în engleză) „Luptăm pentru glorie!". Mulţi dintre jucători au purtat la gât medalia de câştigători ai Cupei României. 

La petrecere, cei de la FC Viitorul l-au sărbătorit pe atacantul George Ganea, care a împlinit 20 de ani. Pentru acest eveniment, cei apropiaţi au comandat sticle de şampanie personalizate, cu numele jucătorului de la FC Viitorul şi cu numărul „20“.
Jucătorul finalei de Cupă, Virgil Ghiţă, a avut parte de o surpriză, Gică Hagi cerându-i Dj-ului să pună melodia „Ghiţă“, interpretată de Cleopatra Stratan!  

Fiica lui Gică Hagi, Kira, a postat pe Facebook un mesaj emoţionant:

Multumesc băieţilor pentru că m-au trecut în seara asta (n.r. sâmbătă) prin toate emoţiile existente şi prin unele despre care nici nu ştiam că există! Felicitări echipei mele favorite! Şi felicitări echipei adverse pentru că a luptat admirabil. Dar, cum zice tata: nu poate fi decât un învingător! Aşa că pregătiţi-vă în Viitor să ne tot vedeţi învingători! 


Susţinătoare declarată a FC Viitorul, Simona Halep a postat pe o reţea de socializare:

Felicitări, Viitorul Constanţa! Campioniiiiii!, alături de o fotografie a sa într-un tricou al echipei de pe litoral, cu numele Hagi pe spate şi cu numărul 10.


De asemenea, vicecampioana mondială Elena Frîncu, membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi fost director al Direcţiei pentru Sport şi Tineret Constanţa, a remarcat şi ea performanţa echipei „Regelui“:

Mare este Gică Hagi! O lecţie de iubire şi viaţă dată în această seară (n.r. sâmbătă) românilor şi constănţenilor. Iubire, seriozitate, credinţă, respect şi muncă, muncă, muncă. Sunt fericită!


După petrecerea de la Bucureşti, fotbaliştii FC Viitorul au intrat în vacanţă.

Sursa foto: Facebook (George Ogăraru)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii