Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Botezul fiicei lui Claudiu Moraru. Sportivi, oficiali şi antrenori cunoscuţi, prezenţi „Să fie sănătoasă şi cu mult noroc în viaţă!“ (galerie foto)

ro

04 Jun, 2019 00:00 7224 Marime text
Antrenorul constănţean de fotbal Claudiu Moraru şi soţia acestuia, Alis, au avut marea bucurie să organizeze botezul fiicei lor. Al doilea copil al familiei Moraru (după băieţelul David Nicuşor), micuţa a fost creştinată la Biserica „Sf. Nicolae“ din Constanţa, iar apoi în jur de 120 de invitaţi au luat parte la petrecerea găzduită de un complex din Mamaia.
 
Fetiţa a primit prenumele Amalia Maria, avându-i naşi pe preşedintele promoţiei Superkombat, Eduard Irimia, pe soţia acestuia, Oana, dar şi pe Irina Racoviceanu (o prietenă foarte bună a familiei Moraru) şi pe iubitul acesteia, Ionuţ Gospodaru. Irina Racoviceanu deţine la Constanţa un atelier de creaţie vestimentară de lux la comandă. Luna trecută, la Bucureşti, Oana Irimia a organizat, alături de Flavia Covaciu, prima ediţie a evenimentului „Health, Beauty & Lifestyle Awards”, în care au fost acordate 33 de premii pentru sănătate, frumuseţe şi lifestyle. Oana şi Eduard Irimia le-au fost naşi de cununie lui Claudiu şi lui Alis, în urmă cu cinci ani.
 

„Sănătate şi bucurii!”

 
„Să crească mare şi sănătoasă mica prinţesă!”, „Felicitări!”, „Să vă trăiască!”, „Sănătate şi bucurii!”, „Să vă ajute Dumnezeu să fiţi sănătoşi şi fericiţi. Vă sărut dulce şi la mulţi ani tuturor celor care au fost alături de voi!” sau „Să fie sănătoasă şi cu mult noroc în viaţă!”, au fost câteva dintre urările adresate micuţei Amalia Maria şi apropiaţilor ei.
 

A petrecut şi un fost membru al Legiunii Străine

 
Pe lângă activitatea din fotbal - e antrenor la grupele 2006, 2013 şi 2014 ale AS CS Farul Constanţa şi coordonator la grupele mici (5-12 ani) ale clubului constănţean - Claudiu Moraru face parte şi din staff-ul promoţiei Superkombat. În acest nou moment fericit al vieţii sale, i-au fost alături mai mulţi colegi din fotbal şi din sporturile de contact, nelipsind antrenori de la AS CS Farul, precum Cristian Şchiopu (grupa 2008), Răzvan Drăgan (2012, 2003), Marius Soare (2011), Bogdan Ciocănel (2007, 2010), Dan Ochia (2009) sau Marius Axinciuc (2004), oficiali ai clubului, Erkal Memet (preşedinte) şi Cosmin Şişcu (delegat), fostul fotbalist al FC Farul Cosmin Matei, Cosmin Damian (de la Kinder Constanţa), Marius Cincă (de la Sparta Bucureşti), Ionuţ Monea (fost junior al grupei 1987 a FC Farul), celebrul luptător constănţean Alex Filip sau Bogdan Baciu (fost membru în Legiunea Străină, fin al lui Claudiu Moraru). Atmosfera la petrecerea de botez a fost întreţinută de actorul şi interpretul Hari Gromoşteanu.
 
Citeşte şi:
 
„Bine ai venit, pui frumos!“ Promotorul Eduard Irimia şi Irina Racoviceanu vor boteza şi al doilea copil al antrenorului Claudiu Moraru

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii