Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:30 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi e ziua de naştere a lui Ion Constantinescu, legendă a FC Farul Constanţa

ro

15 Mar, 2021 09:25 4127 Marime text
 
  • Ion Constantinescu a fost jucător, antrenor şi conducător la FC Farul, club la care activează şi în ziua de astăzi.
 
Fostul mare fotbalist al FC Farul Constanţa Ion Constantinescu îşi serbează astăzi ziua de naştere, cel pe care colegii şi suporterii „marinarilor” îl alintă „Noadă” împlinind 72 de ani.
 
Ion Constantinescu a venit la Farul (de la Ploieşti) în anul 1969, pe când avea 19 ani, şi avea să ajungă unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului de pe litoral, un mijlocaş de mare calitate, căpitan de echipă, iar apoi antrenor şi oficial, inclusiv preşedinte. Practic, sub culorile Farului s-a găsit în toate ipostazele.
 
„Noadă” a rămas celebru şi pentru unul dintre golurile de poveste din istoria FC Farul, cel de la centrul terenului, în poarta Universităţii Craiova, într-un meci la Constanţa, jucat pe 2 mai 1974!
 
Ion Constantinescu activează în cadrul grupării „alb-albastre” şi în ziua de astăzi, la Centrul de Copii şi Juniori.

Fostul mare jucător al echipei noastre și actualul coordonator al departamentului Descoperire de talente din cadrul clubului împlinește astăzi 72 de ani! Îi urăm multă sănătate și succes! La Mulți Ani, Ion Constantinescu!, este mesajul FC Farul şi al Academiei Farul Constanţa.

 
Citeşte şi:
 
Legendă a FC Farul. 50 de ani de când a venit la Constanţa!
Poveştile lui Ion Constantinescu. Vedetă pe gazon, era laborant chimist la „Chimpex“ (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii