Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul aniversar al Cristinei Guseth, directorul Freedom House Romania

ro

04 Jul, 2015 00:00 2506 Marime text
 

Am fost recent la Erevan şi am avut avion cu escală în Moscova. Am stat cinci ore pe aeroportul din Moscova: un aeroport modern, nu se deosebea prin funcţiuni cu nimic de Frankfurt sau Schiphol în ceea ce privea confortul, accesul la net etc. Totuşi, ceva era total diferit: oamenii. Oamenii erau mai trişti, mai lipsiţi de speranţă, de perspectivă.


M-am gândit atunci cât de mult noroc am avut că m-am născut în Romania, o ţară care acum se află într-o structură euro-atlantică. Nu ţi se întâmplă prea des să gândeşti că ai noroc să te fi născut român. M-am gândit la efortul făcut de partenerii americani, alături de cei europeni, pentru a promova în România valori care stau la temelia civilizaţiei occidentale: libertatea de gândire şi de exprimare, egalitate în faţa legii, domnia legii, lucruri pe care le-am câştigat din '89 încoace: libertatea de a deschide o afacere, piaţa liberă, competiţie, în fine, în România, deşi încă în mică măsură, există totuşi potenţial. 

Şi am avut ocazia să întâlnesc şi baricada europeană, şi pe cea americană. Cred că America reprezintă pentru România, prin acest parteneriat strategic, aşezat pe respectarea unor principii precum cele enunţate, o forţă care trage România în lumea occidentală, înspre vestul la care am visat de după Cortina de fier, uneori în pofida noastră.

Am întâlnit mulţi americani şi pot spune că oamenii aceştia chiar cred cu tărie că aceste valori generează bunăstare. Nu le negociază şi nu vorbesc din vârful buzelor despre ele, atunci când vorbesc. Sunt credibili. Dincolo de pragmatismul lor, dincolo de simplitatea cu care se duc spre ţinta pe care şi-o propun, americanii  sunt animaţi de aceste valori  ce reprezintă temelia unei societăţi prospere şi libere. Personal, cred că asta îi face atât de puternici.

Cristina Guseth, director Freedom House Romania

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii