Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de percheziții la instituții publice și domiciliile unor persoane bănuite de infracţiuni de corupţie

ro

17 May, 2018 10:29 3140 Marime text

La această oră, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș şi BCCO Târgu Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează un număr de 60 percheziții la instituții publice și domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Mureş privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu implicarea unor funcționari publici și a altor persoane.

Astfel, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, persoane implicate în activităţile de evaziune fiscală cu autovehicule second hand realizează şi activităţi de intermediere a înmatriculării autovehiculelor, cu sprijinul unor lucrători din cadrul SPCRPCÎV Mureş, care  facilitează depunerea dosarelor de înmatriculare, fără existenţa unor programări  prealabile, aceştia din urmă încălcând dispoziţiile legale cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la primirea şi procesarea dosarelor de înmatriculare a vehiculelor.

La activitățile de astăzi participă ofițeri de poliție judiciară ai D.G.A. din 7 servicii județene (Mureş, Alba, Braşov, Bistriţa Năsăud, Cluj, Covasna, Sibiu). Totodată, se beneficiază de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș. Suportul tehnic este asigurat de polițiști din cadrul IGPR - DOS.
         
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii