Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:52 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vila Regală din Mamaia, la Curtea Supremă! Ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție

ro

29 Oct, 2021 00:00 1771 Marime text

 
  • Magistrații Curții Supreme au decis să admită în principiu cererea de recurs formulată de reprezentanții companiei de stat Mamaia SA.
  • Termenul pentru soluționarea recursului propriu-zis la data de 16 martie 2022, de la ora 9.00, urmând ca dezbaterile să aibă loc în ședință publică.
  • Cazul a ajuns la Curtea Supremă după ce Mamaia SA a atacat hotărârile Tribunalului Constanța și, respectiv, a Curții de Apel Constanța prin care a fost anulat contractul în baza căruia a fost vândută Vila Regală din Mamaia.
 
Înalta Curte de Casație și Justiție a României a luat o primă decizie în procesul în care se decide viitorul Vilei Regale din Mamaia, monument istoric, vândut unei societăți private.
 
Magistrații Curții Supreme au decis să admită în principiu cererea de recurs formulată de reprezentanții companiei de stat Mamaia SA.
 
În aceste condiții, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului propriu-zis la data de 16 martie 2022, de la ora 9.00, urmând ca dezbaterile să aibă loc în ședință publică.
 
Amintim, cazul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă după ce compania cu acționariat majoritar de stat Mamaia SA a atacat hotărârile Tribunalului Constanța și, respectiv, a Curții de Apel Constanța prin care a fost anulat contractul în baza căruia a fost vândută Vila Regală din Mamaia.
 
Din hotărârea Curții de Apel Constanța
 
În hotărârea prin care a fost respins apelul declarat de Mamaia SA, judecătorii Curții de Apel Constanța au arătat următoarele:
 
„Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că nu a fost parcursă procedura notificării dreptului de preempțiune, înaintea vânzării, conform dispozițiilor art. 4 din Legea 422/2001. Sancțiunea nerespectării acestei obligații este, conform dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea 422/2001, nulitatea absoluta a actului de vânzare. Toate părțile au recunoscut neparcurgerea acestei proceduri, fiind invocată în apărare – în esență – împrejurarea că această procedură nu era aplicabilă în speță“.
 
Totodată, judecătorii au mai subliniat că „în ceea ce privește susținerea apelantei Mamaia SA că decizia vânzării bunului a aparținut Statului Român, fiind permisă de legislația privatizării, după cum a reținut și prima instanță, deși Ministerul Turismului a aprobat vânzarea bunului din Patrimoniul Mamaia SA, Statul Român, ca persoană juridică de drept public este distinct de Ministerul Turismului, fiind vorba despre persoane juridice diferite“, potrivit hotărârii citate pe www.rolii.ro.
 
În același timp, instanța de apel a mai arătat că „pe de o parte, nici nu s-a solicitat, iar prima instanță nici nu a dispus repunerea părților în situația anterioară. Pe de altă parte, eventuala imposibilitate de repunere a părților în situația anterioară nu poate acoperi ori înlătura cauza de nulitate absolută, provenind din încălcarea prevederilor legale imperative mai sus enunțate, atâta vreme cât cauza de nulitate se raportează la momentul încheierii contractului, iar repunerea părților în situația anterioară se evaluează la un moment ulterior, cel al constatării cauzei de nulitate al contractului“.
 
„De altfel, constatarea nulității unui contract nu poate fi condiționată de posibilitatea repunerii părților în situația anterioară“, au mai precizat judecătorii Curții de Apel.
 
Impozit majorat cu 400% pentru Vila Regală
 
Această decizie a fost atacată în recurs de reprezentanții Mamaia SA, iar acum cazul a ajuns pe rolul Curții Supreme.
 
La termenul din 27 octombrie 2021, Înalta Curte a decis să admită în principiu recursul, urmând ca întreg dosarul să fie analizat la data de 16 martie 2022.
 
În paralel cu acest dosar, la Tribunalul Constanța se așteaptă stabilirea primului termen în procesul în care Light System SA, firma care deține în prezent Vila Regală din Mamaia, a contestat hotărârea Consiliului Local Constnața de a-i majora impozitul pe clădire cu 400% din cauza stării în care se află imobilul.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Impozit majorat cu 400% Firma care deține Vila Regală din Mamaia, proces cu greutate la Tribunalul Constanța (document)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii