Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta şi Graţiela Gavrilescu, amendaţi la Constanţa cu 20% din salariul minim brut pe economie

ro

14 Feb, 2018 10:48 2265 Marime text
Azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României va avea loc un nou termen în dosarul în care Victor Viorel Ponta, fostul prim-ministru al României şi fostul lider al Partidului Social Democrat (PSD), dar şi Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, au fost amendaţi la Constanţa, cu 20% din salariul minim brut pe economie.
 
Amintim că, la începutul lunii iulie 2015, magistratul Revi Moga, din Curtea de Apel Constanţa, i-a amendat pe cei doi, pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la data comunicării prezentei decizii şi până la data executării (pentru fiecare). Mai mult decât atât, Revi Moga i-a obligat atât pe Victor Ponta, cât şi pe Graţiela Gavrilescu la plata penalităţii de 100 de lei/zi întârziere pentru fiecare, de la data comunicării prezentei decizii şi până la data executării, către o societate comercială din Constanţa,  reclamant în prezenta cauză.
 
Nemulţumiţi de decizia magistratului Revi Moga, atât reprezentanţii Guvernului României, cât şi cei ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, dar şi Graţiela Gavrilescu au formulat contestaţii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii