Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valentin Răducu Preda, menţinut sub control judiciar de judecătoarea Daniela Panioglu (rechizitoriu)

ro

04 Mar, 2017 00:00 2866 Marime text
Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Ştefan Mazăre în perioada în care acesta a fost edilul-şef al oraşului, rămâne sub control judiciar.
 
Decizia a fost luată ieri, de judecătoarea Daniela Panioglu, magistrat al Curţii de Apel Bucureşti, şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. În prezenta cauză, Valentin Răducu Preda este bănuit de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă, complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Noul termen a fost stabilit pentru data de 7 aprilie.
 
Valentin Răducu Preda a fost deferit Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în iunie 2014, alături de mai multe persoane, printre acestea aflându-se Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, dar şi de Geanina Lavinia Cazan, fost şef al Cabinetului secretarului de stat Răducu Preda şi fost director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA.
 
În dosar au mai fost trimişi în judecată: Andrei Ştefan Caunii, reprezentant al unei societăţi pe acţiuni, Octavia Mihaela VasileMarius IrofteCătălin RaduTudor Gabriel Bohîlţeanu, consilier personal al ministrului Transporturilor, la data presupuselor fapte, şi Elena Simona Hulubariu.

Ce spun procurorii  

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la data de 28.11.2012, inculpatul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat într-un dosar penal să participe la constatarea unei infracţiuni flagrante de trafic de influenţă, l-a înştiinţat pe inculpatul Preda Răducu Valentin să nu se întâlnească cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel, care urma să-i remită suma de 50.000 de euro - persoane vizate de cercetări -, divulgând astfel acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte“.

200.000 de euro 

„Această sumă de bani urma să-i fie remisă prin intermediul inculpatei Hulubariu Simona Elena şi reprezenta doar o parte din cei 200.000 de euro pretinşi de inculpatul Preda Răducu Valentin de la inculpatul Caunii Andrei Ştefan. Suma de 200.000 de euro fusese solicitată de inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a interveni, în luna octombrie 2012, pe lângă un martor, în vederea urgentării încheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, între CNANDR şi o altă societate comercială.
 
În contul aceleiaşi sume de bani, în cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul Preda Răducu Valentin trebuia să intervină, printr-un intermediar, pe lângă aceeaşi persoană pentru ca această companie să facă plata mai multor facturi în valoare de 16.437.061 de lei, emise de firma respectivă, plată efectiv efectuată în data de 27.11.2012, pentru una dintre ele. În acest sens, inculpata Cazan Geanina Lavinia, în calitate de şef al Cabinetului secretarului de stat, inculpatul Preda Răducu Valentin, la solicitarea acestuia din urmă, în a doua decadă a lunii noiembrie 2012, în mai multe rânduri, l-a chemat pe unul dintre martori la cabinetul inculpatului anterior amintit, cerându-i să facă plata facturilor emise“, potrivit DNA.

Date nereale?  

„Pentru a disimula suma de 200.000 de euro“, continuă procurorii, „care urma a fi remisă inculpatului Preda Răducu Valentin, inculpata Vasile Octavia Mihaela, în calitate de reprezentant al firmei lui Caunii Andrei Ştefan, a întocmit un document, semnat şi de Radu Cătălin, în care a atestat date nereale cu privire la ziua întocmirii, precum şi operaţiunile cuprinse în conţinutul acestora, în sensul că serviciile la care se făcea referire nu au fost prestate“.

Informaţii secrete de stat - nivel strict secret  

„Inculpata a beneficiat de sprijinul inculpatului Irofte Marius, angajat al aceleiaşi firme, care a întocmit certificatul de acceptanţă parţială datat 2.07.2012, înscris în care a certificat date nereale cu privire la recepţionarea unor servicii de către societatea în care îşi desfăşura activitatea. Sumele de bani mai sus amintite au tranzitat firma administrată de Radu Cătălin, care a acceptat acest lucru. Mai mult, a făcut demersuri ca, în data de 28.11.2012, să aibă disponibilă în conturile sale suma de 50.000 de euro în vederea remiterii inculpatului Preda Răducu Valentin, ca primă tranşă din suma de 200.000 de euro, pretinsă pentru intervenţiile sale.
 
În aceeaşi calitate, de ofiţer de poliţie judiciară, delegat într-un dosar penal, la data de 18.02.2013, inculpatul Manolachi Dan Emil a fotografiat documente ce conţineau informaţii secrete de stat - nivel strict secret - şi le-a pus la dispoziţia inculpatului Preda Răducu Valentin, care intenţiona să le transmită unei persoane, vizată de cercetările din acel dosar penal.
 
Pentru aceste «servicii», inculpatul Preda Răducu Valentin urma să-l ajute pe inculpatul Manolachi Dan Emil să-şi angajeze o rudă, în cadrul Serviciului Judeţean Constanţa - Arhivele Naţionale şi să-l sprijine în ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul IPJ Constanţa. De asemenea, inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, a primit suma de 40.000 de lei, de la un martor denunţător, pentru a efectua acte premergătoare, potrivit delegării primite, într-un dosar penal, astfel încât să obţină o soluţie favorabilă martorului respectiv“, conform DNA.
 
Rechizitoriu - Trimitere în judecată Valentin Preda, fost consilier al primarului Constanţei, Radu Mazăre (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii