Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Val de procese privind persecuțiile politice, la Tribunalul Constanța. Despre ce este vorba

ro

20 Feb, 2021 00:00 5517 Marime text
  • Pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au fost înregistrate, de la începutul acestui an, peste 80 de dosare ce au ca obiect „refuz acordare drepturi persecutați politic Decretul Lege nr. 118/1990“.
  • Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPIS Constanța, a declarat pentru ZIUA de Constanța că acțiunile oamenilor vizează noile reglementări aduse în cursul anului trecut la Decretul-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic.
  • Prin Legea nr. 130/2020 și, respectiv, Legea 232/2020, a fost completat Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul acordării unor drepturi urmașilor persoanelor persecutate politic.
  • Dosarele au fost înregistrate la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
Zeci de persoane din Constanța au dat în judecată Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, de la începutul acestui an, la Tribunalul Constanța.
 
Cazurile au fost înregistate începând cu luna ianuarie 2021 și au ca obiect „refuz acordare drepturi persecutați politic Decretul-lege nr. 118/1990“.
 
Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPIS Constanța, a declarat pentru ZIUA de Constanța că acțiunile oamenilor vizează noile reglementări aduse în cursul anului trecut la Decretul-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic.
 

Deciziile AJPIS Constanța, contestate

 
Pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au fost înregistrate, de la începutul acestui an, peste 80 de dosare ce au ca obiect „refuz acordare drepturi persecutați politic Decretul Lege nr. 118/1990“.
 
Oamenii s-au adresat instanței, contestând deciziile Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Constanța, în legătură cu dosarele depuse în contextul noilor prevederi legislative.
 
„Aceste cazuri vizează noile reglementări introduse anul trecut privind drepturile persoanelor persecutate politic. Este vorba despre Legea 130 din 15 iulie 2020 și, respectiv, Legea 232 din 5 noiembrie 2020, care completează Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic“, a explicat Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPIS Constanța.
 

Drepturi pentru urmași

 
Prin Legea nr. 130/2020 a fost completat articolul 5 al Decretului-lege nr. 118/1990, în sensul acordării unor drepturi urmașilor persoanelor persecutate politic.
 
Astfel, alături de alte prevederi, se arată în alineatul (5) nou introdus la articolul 5 din decretul-lege  următoarele: „Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești ori al celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, strămutați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 500 lei“.
 
În noiembrie 2020, a fost adoptată Legea 232/2020, potrivit căreia articolul 5 din Decretul-lege 118/1990 a fost modificat, după cum urmează:
 
„(1) Soțul/Soția celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești ori decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 700 lei, dacă ulterior nu s-a recăsătorit“.
 
De asemenea, Legea 232/2020 a modificat și alineatul (5) al Articolului 5 din Decretul-lege 118/1990, după cum urmează:
 
„(5) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul luptelor cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești, în timpul detenției, internării abuzive în spitale de psihiatrie, în timpul aplicării măsurii domiciliului obligatoriu, strămutării, deportării sau prizonieratului are dreptul la o indemnizație lunară de 500 lei“.
 

Precizările AJPIS Constanța

 
La rândul său, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța a făcut următoarele precizări, la finele lunii ianuarie:
 
„Ulterior apariției Legii 232/2020 s-a constituit, în data de 12.11.2020 la nivelul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, comisia mixtă formată din reprezentanți ai Casei Județene de Pensii și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, care a demarat procedurile de analizare a cererilor depuse“.
 
„Solicitanții care au fost înștiințați prin adrese scrise, transmise la domiciliu, asupra faptului că dosarele sunt incomplete și s-au solicitat documente suplimentare de la CNSAS București au fost informați să transmită instituției noastre orice alte documente pe care le dețin și care pot conduce la stabilirea motivului persecuției politice a părintelui“, a arătat Laura Constandin, directorul executiv al AJPIS Constanța.
 
De asemenea, reprezentanții AJPIS au mai făcut precizarea „comisia mai sus menționată a luat decizia admiterii cererilor însoțite de documente complete și care se încadrează în prevederile Dl 118 modificat, precum și la respingerea celor care contravin prevederilor decretului“.
 
Așa cum am precizat anterior, pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au fost înregistrate, de la începutul acestui an până la data de 18 februarie 2021, 83 de dosare ce au ca obiect „refuza acordare drepturi presecutați politic D.L. nr. 118/1990“.
 
În această situație, rămâne de văzut care vor fi deciziile instanței în legătură cu aceste cazuri.
 
Citește și:

La peste 72 de ani de la naționalizare:
Despăgubiri pentru vechea fabrică de țiglă „Industria Dobrogeană“, deținută de Setrac Girgirian

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii