Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul dintre cei mai bogați oameni din România a solicitat ieri, Tribunalului Constanța, să fie pus în libertate

ro

13 Apr, 2021 00:00 3151 Marime text
  • După decizia de condamnare a Curții de Apel București, Ioan Niculae a fost dus la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta.

Omul de afaceri Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Interagro, a solicitat ieri, 12 aprilie 2021, Tribunalului Constanța, să fie pus în libertate. Instanța a rămas în pronunțare.

Amintim că prin decizia penală nr. 179/A din 18 februarie 2021, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea lui Ioan Niculae, la data faptelor administrator al SC Interagro SA și SC Intervitt SRL, la o pedeapsă de cinci ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de trei ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de fi acționar, asociat sau administrator ori de a exercita o funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, instigare la evaziune fiscală și instigare la spălare de bani.

După condamnare, Ioan Niculae a fost dus la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta.

Aproape de finele lunii februarie 2021, pe rolul Judecătoriei Medgidia a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 1406/256/2021 http://portal.just.ro/256/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=25600000000138359&id_inst=256, cu obiect „liberarea condiţionată“, Ioan Niculae având calitatea de petent condamnat.

Prin hotarârea 550/2021, din 09 martie 2021, Judecătoria Medgidia a respins cererea de liberare condiţionată a petentului condamnat, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta, ca nefondată. „Stabileşte termen de reiterare a cererii după data de 24.04.2021. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, a sumei de 150 lei, pentru av. Şerban Gabriela Lavinia, cu titlul de onorariu parţial apărător din oficiu. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.03.2021“.

Decizia Judecătoriei Medgidia nu a fost definitivă, ea fiind contestată la Tribunalul Constanța.

Ieri a avut loc primul termen al contestației. Instanța a rămas în pronunțare.


Citește și

Condamnat definitiv la cinci ani de închisoare. Ioan Niculae s-a întors în țară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii