Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:50 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde credeţi că le avea înghesuite? O femeie a fost prinsă în timp ce băga în penitenciar 17 telefoane mobile şi patru încărcătoare

ro

13 Sep, 2017 00:00 3690 Marime text
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au închis definitiv dosarul în care o tânără din judeţul Constanţa a fost prinsă în timp ce voia să introducă în penitenciarul de la Tulcea 17 telefoane mobile şi patru încărcătoare.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, potrivit cărora, la data de 18 martie 2014, inculpata s-a prezentat la penitenciar, în vizită la fratele său. Cu această ocazie, a adus şi un pachet, inclusiv un televizor. Angajaţii penitenciarului au demontat capacul televizorului şi în interior, lipite de ecran, s-au descoperit 17 telefoane mobile, de diferite mărci şi mărimi, precum şi patru încărcătoare.
 
Întrebată despre existenţa telefoanelor mobile, inculpata a declarat în faţa agenţilor de supraveghere din penitenciar că nu ştie cine le-a plasat acolo.
 
Tânăra a fost trimisă în judecată şi condamnată, în primă instanţă, de Judecătoria Tulcea, la doi ani de închisoare cu executare. Totodată, instanţa a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a celor 17 telefoane mobile şi a celor patru încărcătoare, precum şi a televizorului, bunuri aflate în Camera Corpuri Delicte a IPJ Tulcea.
 
Recent, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au desfiinţat în parte sentinţa Judecătoriei Tulcea şi, rejudecând, i-au redus pedeapsa aplicată inculpatei de la doi ani de închisoare cu executare la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Femeia a fost obligată să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Mai mult decât atât, Curtea de Apel Constanţa a mai dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Medgidia sau al SC Apollo Ecoterm SRL Medgidia.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost definitivă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii