Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Undă verde pentru restaurarea Cazinoului. Aedificia Carpaţi speră să poată semna contractul săptămâna viitoare

ro

14 Dec, 2019 00:00 2798 Marime text

Un mare pas înainte pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa. Magistratul Vasile Bîcu, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a judecat ieri dosarul în care firma Eldiclau a contestat licitaţia pentru atribuirea contractului în valoarea de peste 60 de milioane de lei, bani publici puşi la bătaie de Compania Naţională de Investiţii pentru salvarea Cazinoului. În urma analizării dosarului şi a plângerii formulate de afaceriştii de la Eldiclau SRL, judecătorul a decis că aceasta este nefondată şi a respins-o. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi atrage cu sine deblocarea dosarului aflat pe rolul Consiliului Naţional pentru Soluţionare Contestaţiilor ce privea cea de-a doua contestaţie formulată de CNSC.
 
Reprezentanţii Aedificia Carpaţi, lider al asocierii desemnate drept câştigătoare a contractului, au declarat că speră ca săptămâna viitoare să poată semna contractul pentru reabilitare.
 
„După ce apare această soluţie de la Curtea de Apel, o vom comunica CNSC pentru a ridica suspendarea contestaţiei Eldiclau şi a o respinge. CNI a invocat la CNSC că Eldiclau este lipsit de interes în procedură. Având în vedere faptul că la Curtea de Apel soluţia a fost de respingere a contestaţiei Eldiclau (definitivă), CNSC va hotărî foarte repede că respinge contestaţia Eldiclau pe lipsă de interes. Aşa că sperăm ca săptămâna viitoare să avem soluţia favorabilă şi de la CNSC şi să putem semna contractul de proiectare şi execuţie“, ne-au declarat reprezentanţii Aedificia Carpaţi.
 
Ca o paranteză, cu o zi înainte de procesul pentru Cazino, judecătorul susţinuse la Consiliul Superior al Magistraturii interviul pentru a promova la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă fără succes. În contextul în care Curtea de Apel Bucureşti a judecat şi respins plângerea formulată de Eldiclau SRL, următorul pas este deblocarea dosarului de la CNSC privind cea de-a doua contestaţie, dosar care, la rândul lui, a blocat întreaga procedură de atribuire a contractului pentru reabilitarea Cazinoului.
 
Completul C8 Recurs Achiziţii al Curţii de Apel Bucureşti a analizat ieri contestaţia formulată de firma Eldiclau SRL cu privire la atribuirea contractului pentru Cazino. În urma deliberărilor, completul prezidat de judecătorul Vasile Bîcu a hotărât următoarele: „Respinge plângerea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei“.
 

Plângerea Eldiclau

 
Amintim că, în solicitarea adresată instanţei, afaceriştii se plângeau de decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, prin care fusese menţinută drept neconformă oferta înaintată de parteneriatul prezidat de Eldiclau SRL.
 
În contestaţia Eldiclau se arată că „în data de 23.05.2019, autoritatea contractantă (nr., Compania Naţională de Investiţii) a publicat pe SEAP prin intermediul anunţului de participare nr. CN1011468 şi a documentaţiei de atribuire nr. DF1048973/10.05.2019 procedura de achiziţie publică având ca obiect Licitaţie deschisă aplicată pentru atribuirea contractului de lucrări de execuţie a obiectivului de investiţii Proiectare, execuţie şi asistenţă tehnică pentru obiectivul de investiţii «Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa (clădire S+P+1E+M, pod parţial şi rampă de acces către subsol) şi lucrări exterioare (reabilitare platformă terasă, reţele utilităţi, zid de apărare şi balustradă)»“. În continuare, reprezentanţii Eldiclau arătau că valoarea estimată a contractului este de 60.070.645,40 de lei, fără TVA.
 
„În data de 3.09.2019 am primit de la autoritatea contractantă comunicarea rezultatului evaluării ofertei noastre menţionată în adresa nr. 15495/03.09.2019 prin care ni se aduce la cunoştinţă că oferta asocierii noastre a fost respinsă ca fiind inacceptabilă şi neconformă în baza art. 134 alin. 5 coroborat cu art. 137 alin. 3 lit.a) din Normele Metodologice aprobate prin HG 395/2016 deoarece răspunsul transmis este neconcludent iar oferta tehnică depusă nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini“, potrivit Eldiclau SRL.
 

„Ofertă neconformă şi inacceptabilă“

 
În aceeaşi contestaţie, afaceriştii s-au plâns de faptul că „oferta noastră a fost declarată neconformă şi inacceptabilă pentru neîndeplinirea unei cerinţe care nu a fost prevăzută în documentaţia de atribuire“.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii Eldiclau s-au plâns şi de faptul că asocierea prezidată de Aedificia Carpaţi a fost declarată câştigătoare a contractului.
 
Până la a ajunge la Curtea de Apel Bucureşti, afaceriştii contestatori se adresaseră Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Pentru că CNSC le-a respins contestaţia şi a menţinut oferta lor ca fiind neconformă şi inacceptabilă, reprezentanţii Eldiclau au atacat această decizie la instanţă.
În paralel, aceştia au depus o nouă contestaţie şi la CNSC, după ce contractul fusese adjudecat din nou de asocierea prezidată de Aedificia Carpaţi, urmare a analizării documentelor suplimentare solicitate în cauză, la indicaţiile CNSC.
 

Dosar suspendat, procedură blocată

 
Cu alte cuvinte, existau două contestaţii cu acelaşi obiect – respectiv reabilitarea Cazinoului – una dintre ele aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi cea de-a doua fiind la CNSC. În aceste condiţii, reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor au decis să suspende dosarul aflat în atenţia lor până ce Curtea de Apel Bucureşti va lua o decizie legat de prima contestaţie. Dat fiind că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au luat vineri o decizie definitivă privind prima contestaţie, se poate debloca dosarul CNSC şi pentru cea de-a doua contestaţie şi, ulterior, se poate merge mai departe cu procedura de atribuire, în funcţie şi de decizia pe care o va lua CNSC.
 
După ce a debutat cu o amânare din cauza faptului că firma Eldiclau nu fusese citată corect, procesul pentru reabilitare a putut fi judecat, iar instanţa a rămas ieri dimineaţă în pronunţare asupra plângerii Eldiclau. Spre după-amiază, după ce completul de judecată a terminat şedinţa cu toate dosarele din ziua de ieri, magistraţii au analizat toate actele depuse la dosarul pentru Cazino. În urma acestei analize, au considerat că plângerea Eldiclau este nefondată.
 
Surse apropiate cazului au declarat că pasul următor este analizarea celei de-a doua contestaţii de către CNSC şi, ulterior, deblocarea întregii proceduri de atribuire.
 
Citeşte şi:
 
Ce înseamnă pentru Cazino amânarea procesului pentru restaurare. O nouă iarnă în bătaia valurilor şi sub vântul aprig
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii