Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un tânăr din Constanța merge la închisoare pentru o butelie, patru batoane de parizer și unul de salam

ro

14 Apr, 2020 00:00 1450 Marime text

Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, un tânăr de 30 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare. Prin actul de sesizare, procurorii au reținut că tânărul a pătruns, pe timp de noapte, prin efracție și prin escaladarea geamului, într-un imobil de unde a luat, cu scopul de a-și însuși pe nedrept, o butelie de gaz, patru batoane de parizer și un baton de salam.
 
Inculpatul a primit pedeapsa de doi ani de închisoare cu executare. De precizat că instanța a menţinut măsura arestării preventive cu privire la inculpat pentru o perioadă de 60 de zile, urmând sa fie verificată cel mai târziu aproape de jumătatea lunii mai.
 
În continuare, Judecătoria Constanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă, în contradictoriu cu inculpatul, cel din urmă fiind obligat să achite suma de 500 de lei, cu titlu de daune materiale.
 
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, tânărul a descris modalitatea în care a intrat în locuința persoanei vătămate, recunoscând în prezența apărătorului desemnat din oficiu că a luat alimente, respectiv batoane de salam, pe care le-a dat animalelor, și o butelie de gaz, pe care a aruncat-o ulterior la groapa de gunoi.
 
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii în fața instanței.
 
Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.  
 
Citește și
 
Condamnare finală într-un dosar al DNA Constanţa. Închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de opt ani (document)

Prima condamnare după moartea ofițerului Marius Nae, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța (video)
 
O nouă condamnare în justiţia din Constanţa! Doi ani de închisoare pentru o mită de 7 lei
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii