Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un profesor universitar doctor, condamnat la aproape nouă ani de închisoare. Un nou termen în apelul dosarului

ro

19 Feb, 2018 00:00 2296 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au stabilit un nou termen în apelul dosarului în care Gheorghe Ţarălungă, profesor universitar doctor, fost decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius“, a fost condamnat în primă instanţă la opt ani şi opt luni de închisoare, iar Evangelos Faloutsos a fost condamnat la doi ani de detenţie cu suspendare.
 
Noul termen (29 martie) a fost stabilit pentru administrare probe. Oricare va fi decizia Curţii de Apel, aceasta va fi definitivă.
 
Amintim că dosarul a fost instrumentat de Sorin Constantinescu, procurorul-şef al DNA Constanţa.
 
Conform rechizitoriului întocmit de Sorin Constantinescu, procurorul-şef al DNA Constanţa, „în cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Ţarălungă Gheorghe, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa, a primit de la zece studenţi sume cuprinse între 200 şi 600 de euro, pentru a-i promova, în condiţii nelegale, la diferite examene“. „La data de 28 ianuarie 2015, pentru acelaşi motiv, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 200 de euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa. În aceeaşi zi s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, conform actului de sesizare a instanţei.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa. Pe data de 21 februarie, Tribunalul Constanţa, învestit cu soluţionarea cauzei, a decis, potrivit minutei judecătoreşti: condamnarea lui Ţarălungă la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru luare de mită - fapta din data de 28.01.2015, Evangelos Faloutsos, la alţi doi ani de închisoare pentru luare de mită - fapta din data de 21.01.2015, Simona Andra Nica.
 
Gheorghe Ţarălungă a mai fost condamnat pentru că ar fi luat mită, potrivit minutei judecătoreşti, de la Petrică Liviu Pop, fapta din perioada 14.01.2015 - 16.01.2015, de la Elena Bălan, fapta din data de 22.01.2015, de la Mădălina Maxim, fapta din perioada 5.01.2015 - 18.01.2015, de la Monnoubi Hkiri, fapta din luna ianuarie 2015, de la Mohamed Karim Abdmouleh, fapta din intervalul 19.01.2015 - 23.01.2015, de la Mohamed Walid Chichi, fapta din ianuarie 2015, de la Maria Chatzikosta, fapta din data de 15.01.2015, de la Nikolaos Loumakis, fapta din perioada 15.01.2015 - 16.01.2015, şi de la Theofanis Koustikos, fapta din ianuarie 2015.
 
În final, instanţa a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse stabilite, respectiv şase ani şi opt luni de închisoare, astfel că, în final, Ţarălungă a fost condamnat la opt ani şi opt luni de închisoare.
 
Tribunalul a dispus confiscarea specială a sumei de 1.150 de euro identificată asupra lui Gheorghe Ţarălungă cu ocazia percheziţiei din data de 28 ianuarie 2015.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii