Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un primar din județul Tulcea, condamnat pentru mită! Apelul dosarului, amânat la Constanța

ro

26 Oct, 2021 00:00 2136 Marime text

 
  • Fostul edil a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin rechizitoriul nr.455/P/2020.
 
 
Ilie Munteanu, fostul primar al comunei tulcene Crişan, trimis în judecată pentru luare de mită, a fost condamnat în primă instanță, de Tribunalul Tulcea, la trei ani și nouă luni de închisoare.

Hotărârea a fost contestată.
 
În prezent, dosarul se află la Curtea de Apel Constanța, noul termen fiind stabilit pentru data de 09 decembrie 2021.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va putea fi definitivă.
 
Fostul edil a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin rechizitoriul nr.455/P/2020.
 
S-a reținut prin actul de sesizare că, la începutul lunii martie 2020, inculpatul, în calitate de primar al comunei Crișan, jud. Tulcea, ar fi blocat plățile lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019, lăsând să se înțeleagă că pretinde de la numitul (...) o sumă de bani din plata efectuată, și că ar fi acceptat la datele de 16.03.2020 și 01.04.2020 primirea unei sume de bani necuvenite și a primit la data de 03.04.2020 suma de 10.000 (zece mii) lei ca recompensă pentru acordarea contractului de reabilitare a unei școli și urmare decontului lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019.
 
Prezent în fața instanței, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că era convins că plicul pe care i l-a înmânat denunțătorul conține înscrisuri pentru contractarea unei alte lucrări.
 
În motivarea deciziei de condamnare, Tribunalul arată că, potrivit conținutului filmării, „deși inițial afirmă «Mă, nu trebuia acuma mă omule mă…» totuși, ulterior, pune la dispoziție denunțătorului geanta pe care o avea asupra sa și pe care o deschide pentru a primi plicul cu bani“.
 
„Acest mod de operare a fost descris anterior de către denunțător și denotă adoptarea unei atitudini conspirate a primarului (...), atitudine pe care a avut-o pe tot parcursul întâlnirilor precedente, încercând să evite cumva să fie înregistrat audio, la data de 16.03.2020 chiar avertizându-l pe (...) În ciuda realității surprinse cu ajutorul mijloacelor de supraveghere tehnică, la momentul la care este abordat de către echipa de constatare a flagrantului, conștient fiind că primise o sumă de bani, neagă existența acestora și afirmă că, de fapt, a primit niște documente pentru a le duce la primărie. Însă la momentul efectuării percheziției corporale în geanta primarului nu a fost descoperit niciun document care să provină de la denunțător sau societatea comercială reprezentată de acesta“, potrivit motivării
 
„Susținerea inculpatului că era convins că în plicul respectiv se află înscrisuri ce urmau a fi duse la primărie nu poate fi reținută ca sinceră având în vedere atitudinea inculpatului atât în momentul primei inițiative de predare a plicului cât și la cea la care plicul a fost primit“, se mai arată în motivarea judecătorilor.
 
Sursa motivare: rolii.ro

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Cazul polițistului din Valu lui Traian, care a refuzat 800 de euro mită, a ajuns la Curtea de Apel
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii