Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:40 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un polițist din Tulcea, mușcat de gât în timpul unei misiuni. Cum s-a salvat omul legii. Prima condamnare

ro

14 Nov, 2020 00:00 2734 Marime text
  • Judecătoria Tulcea au hotărât obligarea inculpatului la plata către polițistul din Niculiţel a sumei de 6000 lei reprezentând diferenţă despăgubiri și 10.000 lei cu titlu de despăgubiri. 
  • Dat fiind comportamentul plin de regrete al inculpatului, instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate. Cu toate acestea, este necesară supravegherea inculpatului.
  • Instanța a dedus din pedeapsa de executat, de un an închisoare cu suspendare, perioada reținerii de 24 de ore din 14.10.2019, perioada arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la 15.10.2019 și până la 26.03.2020.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Tulcea au decis condamnarea în primă instanță a unui bărbat, de 40 de ani, din Niculiţel, județ Tulcea, acuzat de ultraj! Bărbatul este acuzat că a mușcat de gât un polițist, acesta, pentru a scăpa de mușcătură, i-a introdus inculpatului un deget în ochiul stâng. În urma acestei agresiuni prin mușcare, agentului de poliție i-a fost provocată o rană sângerândă la gât.
 
Inculpatul a luat un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Totodată, judecătorii au hotărât menținerea măsurii controlului judiciar luată împotriva inculpatului.
 
Magistrații au mai hotărât obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 6000 lei reprezentând diferenţă despăgubiri și 10.000 lei cu titlu de despăgubiri. 
 
Decizia Judecătoriei Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Povestea

 
În fapt, se reține că la data de 11.10.2019 a fost înregistrată plângerea polițistului, prin care a reclamat faptul că la data de 11.10.2019, în jurul orelor 18:30 în timp ce se afla în stradă, în calitate de agent de poliție în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, a fost mușcat de zona gâtului în partea dreaptă de către inculpatul D.C.M. și amenințat de către acesta cu acte de violență fizică și cu moartea.
 

Polițistul era îmbrăcat civil

 
Trebuie specificat faptul că în ziua de 11.10.2019 o femeie a anunțat prin 112 o stare de conflict însoțită de agresiuni ce se petrecea pe stradă în fața curții sale.
 
Personalul de la Dispeceratul SNUAU 112 al I.P.J. Tulcea a transmis sesizarea formulată de sus-numita către agentul șef adjunct, care figura de serviciu.
 
Întrucât polițistul locuiește în apropierea domiciliului persoanei apelante (aproximativ 20 de metri), și pentru că din curtea sa nu se auzea niciun scandal, nevăzând vreo persoană în stradă, s-a hotărât să se deplaseze spre locația în cauză deși era îmbrăcat civil, întrucât ar fi pierdut timp pentru a se deplasa la sediul postului de poliție, unde ar fi trebuit să aștepte colegul cu care trebuia să intervină și să se deplaseze cu autospeciala din dotare.
 
Astfel, deplasându-se aproximativ zece metri, a auzit că de pe acea stradă vine cineva către el, înjurându-l.
 

Inculpatul avea un lanț metalic în mână

 
Uitându-se în acea direcție a observat că persoana în cauză era inculpatul, care venea în pas alert către el, având un lanț metalic în mână, pe care în timp ce se deplasa și-l înfășura pe mâna dreaptă.
 
Agentul de poliție, observând că inculpatul este în stare avansată de ebrietate, a încercat să-l țină la distanță, întinzând mâna, însă inculpatul se repezea către el, făcându-se că îl lovește, ca mai apoi acesta să facă o mișcare a brațului drept cu intenția de a-l lovi.
 

Rană sângerândă la gât

 
În acel moment, persoana vătămată l-a prins de mâini pe agresor pentru a-l imobiliza, însă individul și-a apropiat capul de el și l-a mușcat de gât de partea dreaptă, rămânând astfel cu gura încleștată, refuzând să îi mai dea drumul.
 
Pentru a scăpa de mușcătură, polițistul a introdus un deget în ochiul stâng al agresorului, forțându-l astfel să elibereze mușcătura și să se depărteze; în urma acestei agresiuni prin mușcare, agentului de poliție i-a fost provocată o rană sângerândă la gât.
 
În continuare, polițistul a reușit imobilizarea agresorului, solicitând telefonic sprijin șefului de post.
 
Așa cum precizam și mai sus, decizia Judecătoriei Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
 
Sursa motivare: rolii.ro

 
Citește și
 
Doi polițiști din Constanța au fost mușcați de doi bărbați infectat cu virusul HIV

Un alt polițist local din Constanța amenințat în Piața Tomis III. S-a lăsat cu o condamnare

Polițistul Tiberiu Petrovici l-ar fi agresat pe avocatul Adrian Gheorghiță. Procesul, amânat

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii