Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou termen în dosarul în care se cere falimentul SC Compania de Supraveghere IG SRL. Ce au decis magistrații

ro

19 Apr, 2018 14:32 1485 Marime text
Magistrații de la Tribunalul Buzău au stabilit un nou termen pentru data de 12 iunie 2018, ora 11:00, a dosarului în care se cere falimentul SC Compania de Supraveghere IG SRL. Obiectul dosarului îl constituie „procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată”.
 
Potrivit termene.ro, a fost acordat termen pentru reconvocarea adunării creditorilor și întocmirea din nou a lucrării de evaluare.
 
La începutul lunii noiembrie 2016 Tribunalul Constanța a dispus: „admite în parte cererea principal și cererea conexă. Constată nulitatea absolută a Acordului încheiat la data de 31.01.2014 între SC Murfatlar România SA și SC Compania de Supraveghere IG SRL. Respinge celelalte capete de cerere din cererea principală ca nefondate. Admite excepția lipsei calității procesual passive a pârâtei SC Global Aqua Invest SA din cererea conexă. Respinge cererea conexa față de aceasta pârâta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă. Respinge capatul de cerere privind constatarea nulității biletelor la ordin din cererea conexa, în contradictoriu cu pârâta SC Compania de Supraveghere IG SRL, ca nefondat”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii