Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un fost primar din Tulcea, obligat să achite primăriei pe care a condus-o despăgubiri de peste 30.000 de lei

ro

28 Jan, 2019 00:00 1505 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Tulcea au dispus obligarea unui fost primar din judeţul Tulcea să achite Unităţii Administrativ-Teritoriale a oraşului pe care l-a condus puţin peste 30.000 de lei, cu titlu de despăgubiri.
 
În motivarea cererii, Unitatea Administrativ Teritorială a arătat că pârâtul a fost primar al oraşului până în anul 2012, când a fost efectuat un control de către Camera de Conturi Tulcea, ce s-a finalizat prin decizia nr.42/10.09.2012.
 
Urmare acestui act de control, Camera de Conturi a stabilit că reclamanta a angajat obligaţii fără a respecta prevederile Legii nr.273/2016 a finanţelor publice locale şi HG nr.28/2008, având drept consecinţă majorarea fără temei legal a cheltuielilor de capital efectuate de reclamantă în anul 2011, producând un prejudiciu de 28.600 de lei.
 
Se arată că, prin acelaşi act, organul de control a stabilit că, pe lângă pierderea efectivă, trebuie stabilit şi beneficiul nerealizat. Astfel, prejudiciul s-a produs în anul 2011, în urma încheierii contractului de execuţie lucrări cu societatea (…) SRL, nr.6958/01.08.2011, având ca obiect consolidarea unei clădiri din oraş.
 
S-a mai menţionat că, l a data de 25 octombrie 2012, firma contractată a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, aşa încât reclamanta a calculat prejudiciul format din paguba efectivă şi beneficiul nerealizat, rezultând suma de 30.759,17 lei, cu care s-a înscris la masa credală. Prin sentinţa civilă nr.54/2017, Tribunalul Galaţi a dispus închiderea procedurii şi radierea debitoarei din Registrul Comerţului.
 
Unitatea Administrativ-Teritorială a mai apreciat că prejudiciul suferit de aceasta, nefiind recuperat de la persoana juridică care a încasat suma în mod necuvenit, iar plata a fost ordonată de Primarul în funcţie în anul 2011, acesta se face vinovat de producerea prejudiciului, întrucât a încălcat dispoziţiile art.23 alin 1 şi ale art.46 din Legea nr.273/2006 şi HG nr.28/2008.
 
În apărare, fostul primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată. Se mai solicită, faţă de momentul introducerii acţiunii, să se constate prescripţia dreptului material la acţiune.
 
La începutul lunii octombrie 2018, Tribunalul Tulcea a dispus obligarea fostului primar să achite Unităţii Administrativ-Teritoriale a oraşului pe care l-a condus puţin peste 30.000 de lei, cu titlu de despăgubiri.
 
Decizia Tribunalului Tulcea a fost contestată de fostul primar la Curtea de Apel Constanţa.
 
Sursa text: rolii.ro

 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii