Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat din Hârșova deține recordul privind infracțiunile constatate de conducere fără permis. Câte zeci de fapte au magistrații la dosar

ro

22 Sep, 2020 00:00 2654 Marime text
  • Inculpatul se află în prezent în stare de arest preventiv, fiind cercetat și condamnat în primă instanță la peste 20 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat.
  • Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
  • Bărbatul a condus de 78 de ori pe drumurile publice din orașul Hârșova, județul Constanța, un autoturism marca Audi, model A4, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
 
Un bărbat din județul Constanța este pe cale să devină cel mai perseverent șofer fără carnet din Constanța! Bărbatul, Aurel M., din Hârșova, se află în prezent în stare de arest preventiv, fiind cercetat și condamnat în primă instanță la ani grei de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat.
 
În același timp, însă, același cetățean deține ceea ce ar putea fi recordul privind infracțiunile constatate de conducere fără permis, în acest sens numărând la dosar peste 80 de fapte probate, potrivit anchetatorilor.
 
Astfel, dincolo de condamnarea pentru grup infracțional organizat și furt calificat, Aurel M. a fost condamnat de Tribunalul Constanța la pedeapsa închisorii de doi ani şi şase luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
 
Legat de această infracțiune, magistrații spun că în perioada 07.11.2017-17.01.2018 bărbatul a condus de 78 de ori pe drumurile publice din orașul Hârșova, județul Constanța, un autoturism marca Audi, model A4, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 

Constituirea unui grup infracţional

 
Faptele bărbatului au ieșit la iveală în contextul unor alte cercetările penale derulate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea prinderii unor bărbați acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat (mai multe fapte, în formă consumată şi tentată) şi tentativă la tâlhărie.
 
Revenind la decizia Tribunalului Constanța, în continuare, magistrații au mai decis condamnarea inculpatului Aurel M. la pedeapsa închisorii de un an şi două luni tot pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În continuare, potrivit magistraților, în perioada 06-22.11.2017 a condus de șase ori pe drumurile publice din orașul Hârșova, jud. Constanța, autoturismul marca Nissan Primera fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Mai departe, Tribunalul a hotărât condamnrea bărbatului la pedeapsa închisorii de un an și trei luni, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Judecătorii spun că, în perioada 06-22.11.2017, inculpatul a condus de șase ori pe drumurile publice din orașul Hârșova, autoturismul marca Nissan Primera, neînmatriculat.
 

Plăcuțe de Anglia

 
„Condamnă pe inculpatul Aurel M. la pedeapsa închisorii de un an şi patru luni (în perioada 06-22.11.2017, a condus de șase ori pe drumurile publice din orașul Hârșova, județul Constanța, autoturismul marca Nissan Primera, neînmatriculat în circulație, având montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare (Anglia), atribuit unui alt autoturism de același tip și cu o altă serie șasiu ) pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (cu nr. fals de înmatriculare)“, se mai arată în decizia Tribunalului Constanța.
 
În final, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de un an pentru că în perioada 06-25.11.2017 i-a încredințat de 12 ori unui cetățean autoturismul marca Audi A4, în scopul de a-l conduce pe drumurile publice, în condițiile în care cunoștea că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule).
 
Tribunalul Constanța a contopit pedepsele stabilite și a decis aplicarea inculpatului pedeapsa cea mai grea de trei) ani şi şase luni de închisoare.
 
Așa cum preciam și mai sus, inculpatul se află în prezent în stare de arest preventiv, fiind cercetat și condamnat în primă instanță la peste 20 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat.
 
Citește și
 
Judecătorii și-au motivat decizia în cazul tragediei de la Doraly! Închisoare cu suspendare după moartea unui copil de doi ani

Nici Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, nu este mulțumit de decizia Judecătoriei Medgidia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii