Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:28 18 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța, motivare importantă! Sunt vizate opt terenuri din Dosarul Retrocedărilor (document)

ro

18 Sep, 2021 00:00 2050 Marime text
  • Hotărârea 1280/2021  a fost pronunțată de judecătorii Tribunalului Constanța în dosarul 1964/118/2021 și poate fi atacată în recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
  • Dosarul vizează opt terenuri provenite din impresionantele suprafețe retrocedate în timpul administrației Radu Mazăre - prin dispoziții care au fost desființare de Curtea Supremă în Dosarul Retrocedărilor.
  • Compania care le cere magistraților să șteargă mențiunile legate de Dosarul Retrocedărilor este New Home Construct, firmă care, în paralel, a început demersurile pentru ridicarea a 34 de blocuri de până la 15 etaje în Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol.
  • În proces, reprezentanții New Home Construct au invocat „în susținere eventuala vătămare a drepturilor și intereselor legitime în contextul în care ar avea loc înstrăinarea bunului, orice cumpărător fiind neinteresat de achiziționarea unei proprietăți în legătură cu care se face mențiunea unei astfel situații potențial litigioase“.
  • În luna aprilie 2021, acționarii New Home Construct au decis vânzarea a patru terenuri ale căror suprafețe se regăsesc întocmai în documentele depuse la instanță în procesul pentru ștergerea mențiunilor legate de Dosarul Retrocedărilor.
  • Hotărârea 1280/2021 poate fi accesată în Secțiunea Document.
 
Nu mai puțin de opt terenuri provenite din impresionantele suprafețe retrocedate în timpul administrației Radu Mazăre - prin dispoziții care au fost desființare de Curtea Supremă în Dosarul Retrocedărilor - au ajuns acum din nou în atenția judecătorilor din oraș!
 
Compania care le-a cumpărat de la beneficiarii dispozițiilor de retrocedare, al cărei nume este unul cu rezonanță pe piața de business din Constanța, se luptă să șteargă din certificatele fiscale ale celor opt terenuri mențiunile legate de Dosarul Retrocedărilor.
 
Mai precis, în certificatele fiscale ale celor opt terenuri se arată „prin decizia nr.32/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr6536/2/2008, s-a dispus desființarea Dispoziției emise de Primarul Municipiului Constanța prin care lotul din care fac parte și terenurile dvoastră au ieșit din patrimoniul Municipiului Constanța“.
 
Pentru a contextualiza, menționăm că în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție, alături de alte persoane, iar judecătorii Curții Supreme au decis desființarea mai multor dispoziții semnate de Mazăre prin care au fost retrocedate, în mod nelegal – potrivit instanței, numeroase terenuri din Constanța.
 
Compania care le cere magistraților să șteargă mențiunile legate de Dosarul Retrocedărilor este New Home Construct, firmă care, în paralel, a început demersurile pentru ridicarea a 34 de blocuri de până la 15 etaje în Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol.
 
„Înscrisurile atașate relevă situația juridică a bunului“
 
Recent, judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul prezidat de magistratul Cătălina Neacșu, au comunicat părților hotărârea motivată prin care a fost respinsă, în primă instanță, cererea New Home Construct.
 
Astfel, în Decizia nr. 1280/2021 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul 1964/118/2021, judecătorii au arătat legat de solicitările formulate de firma în cauză că „reclamanta invocă o eventuală vătămare a drepturilor sale derivând din posibilitatea de a înstrăina bunul respectiv, fără a face dovada potrivit înscrisurilor atașate a iminenței producerii unui asemenea prejudiciu, în condițiile în care, astfel cum s-a reținut anterior, înscrisurile atașate relevă situația juridică a bunului“, potrivit www.rolii.ro.

 
Mai exact, reprezentanții New Home Construct au invocat „în susținere eventuala vătămare a drepturilor și intereselor legitime în contextul în care ar avea loc înstrăinarea bunului, orice cumpărător fiind neinteresat de achiziționarea unei proprietăți în legătură cu care se face mențiunea unei astfel situații potențial litigioase“.
 
Decizia nr. 1280/2021 a Tribunalului Constanța poate fi descărcată integral în Secțiunea Document.
 
Terenuri scoase la vânzare
 
În același document, judecătorii au arătat că „potrivit înscrisurilor atașate, reclamantul a dobândit bunurile imobile reprezentând terenuri în suprafață de 796,48 mp, 1081 mp, 291,52 mp, 7990, 13 mp, 827,16 mp, 1691 mp, 3000 mp respectiv (...) ,83 mp potrivit contractelor de vânzare cumpărare atașate la dosar , care atestă faptul că imobilele în discuție au fost dobândite de proprietarul inițial în baza Dispozițiilor primarului nr. 835/18.04.2003, 3414/21.12.2004, respectiv 3332/09.12.2003, acte administrative desființate prin Decizia penală 32/07.02.2019 pronunțată de ICCJ în dosar 6536/2/2008 (nr., Dosarul Retrocedărilor)“.
 
Foarte interesant, în luna aprilie a acestui an, acționarii New Home Construct au decis să scoată la vânzare, prin negociere directă, patru terenuri aparținând companiei, unele dintre acestea având suprafețe care se regăsesc printre cele menționate în documentele de la instanță.
 
Astfel, în aprilie, New Home Construct a anunțat vânzarea terenurilor în suprafață de 1.691 mp, 291,52 mp, 1081 mp și 796, 48 mp – toate aceste suprafețe regăsindu-se între cele opt terenuri pentru care s-a deschis procesul.
 
„În acest context, mențiunea inserată apare ca fiind în concordanță cu aspectele dispuse prin sentința penală anterior menționată, putând fi apreciată ca relevantă pentru situația juridică a bunului aparținând contribuabilului, chiar dacă potrivit definiției, certificatul de atestare fiscală menționează date relevante pentru situația fiscală a acestuia“, potrivit judecătorilor Tribunalului Constanța.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunciare.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Negociere directă
Compania New Home Construct își vinde patru terenuri, situate în centrul Constanței

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii