Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:28 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant! Trei constănțeni arestați la cererea procurorilor DIICOT (video)

ro

25 Feb, 2021 14:07 2022 Marime text


Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis azi, la cererea procurorilor DIICOT, arestarea preventivă a doi bărbați și plasarea altuia în stare de arest la domiciliu. Cele trei persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT Constanța pentru trafic de droguri.
 
Oficial   

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor din cadrul
D.I.I.C.O.T. - S.T.Constanța, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Constanța.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în cursul zilei de ieri, polițiștii de combatere a criminalității organizate au descins la locuințele a doi bărbați, în vârstă de 20 de ani.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul B.C.C.O. au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 30 de ani, în timp ce vindea 83 de grame de cannabis. După realizarea flagrantului, a fost efectuată o altă percheziție domiciliară. Polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, aproximativ 200 de grame de cannabis, 2 cântare electronice, 3 grindere, 2 telefoane mobile, precum și 190 de lire sterline, 250 de euro și 200 de dolari.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei trei bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.



Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La percheziții au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța
 
Dosar - 1495/118/2021
 
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa. Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.02.2021 şi până la data de 26.03.2021, inclusiv, a inculpatului: P.P.E, (..), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat şi punerea acestuia în imediată executare. Respinge ca nefondată cererea formulată de apărătorul inculpatului de luare faţă de acesta a unei măsuri mai puţin restrictive. Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.02.2021 şi până la data de 26.03.2021, inclusiv, a inculpatului: C.O.M. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din municipiul Constanța (...) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căreia se află cauza.
 
Dosar - 1494/118/2021
 
Admite propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul teritorial Constanţa, în dosarul de urmărire penală nr. 96/D/P/2021 şi dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.02.2021 şi până la data de 26.03.2021 (inclusiv), a inculpatului B.A.S. (cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc – faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată.

Mandatele emise nu sunt definitive. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii