Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:32 20 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tranzacții de milioane de euro O firmă din Constanța, din Dosarul Retrocedărilor va primi bunurile. Ce companie i le cedează și de ce

ro

29 Jan, 2021 00:00 2380 Marime text
  • New Home Construct Constanța, deținută în prezent de compania cipriotă Headstone Holdings LTD și Maria Sonia Lazăr, va semna contractul de dare în plată prin care se va stinge „definitiv și irevocabil“ creanța pe care Templum Plus SRL o are față de societatea din Constanța.
  • Suma nu este deloc neglijabilă, fiind vorba despre 13.699.834 de lei, ceea ce echivalează cu un total de 2.810.683,5993 de euro.
  • New Home Construct apărea în Dosarul Retrocedărilor de la Constanța, prin prisma fostului acționar Mihai Sergiu Ceacîreanu, cauza vizându-l pe fostul primar Radu Mazăre. Totodată, compania apare și în alte dosare ce vizează apropiați ai acestuia, mai exact pe Sorin Strutinsky.
  • Pachetul majoritar de acțiuni de la Templum Plus, însumând 90%, este deținut de Valentin Gheorghe Ionescu – nume de asemenea cunoscut din Dosarul Retrocedărilor.
Se pregătesc tranzacții de milioane de euro pe piața de business din Constanța, operațiunile vizând o firmă cunoscută publicului, în urma Dosarului Retrocedărilor.
 
Potrivit datelor publicate recent în Monitorul Oficial al României, firma New Home Construct Constanța, deținută în prezent de compania cipriotă Headstone Holdings LTD și Maria Sonia Lazăr, va semna contractul de dare în plată prin care se va stinge „definitiv și irevocabil“ creanța pe care Templum Plus SRL o are față de societatea din Constanța.
 

Creanță de 2,81 milioane de euro

 
Suma nu este deloc neglijabilă, fiind vorba despre 13.699.834 de lei, ceea ce echivalează cu un total de 2.810.683,5993 de euro, caculată la un curs de 4,8742 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 28 ianuarie 2021.
 
Se arată în Monitorul Oficial că cei doi acționari ai New Home Construct, respectiv compania cipriotă, reprezentată de avocat Carmen Alina Stanga și Maria Sonia Lazăr, au decis, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 18 noiembrie 2020, semnarea contractului de dare în plată.
 
Conform acestui act, New Home Construct Constanța dobândește de la Templum Plus SRL proprietatea și posesia asupra „creanței de 8.000.000,00 lei înscrisă în tabelul preliminar rectificat nr. 1 înregistrate împotriva averii debitoarei Vlaicu Development SRL nr.746/26.05.2020 și publicat în BPI nr. 8409/28.05.2020“.
 
În continuare, în proprietatea și posesia New Home Construct vor intra și „drepturile și obligațiile, în mod definitiv și irevocabil, prezente și viitoare, în integralitatea lor, izvorâte din cele 39 de părți sociale aferente unei cote de participare la beneficii și pierderi de 97,5%/97,5%, aport la capital 390 lei, aport vărsat total 390 lei, deținute de Templum Plus în cadrul Vlaicu Development SRL“.
 
Nu în ultimul rând, New Home Construct va deveni și proprietara unei „autoutilitare Furgon 3+1uși marca Mercedes Benz Sprinter 208CD13050, (...) având o valoare de 2.450 lei (exclusiv TVA 19%)“, dar și a unui „ATV 4 Roți, (...) având o valoare de 2.450 lei (exclusiv TVA 19%)“.
 
Pentru semnarea contractului de dare în plată a fost împuternicită Maria Sonia Lazăr.
 

Pachetul majoritar, deținut de o companie cipriotă

 

Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 28 ianuarie 2021, firma New Home Construct a fost înființată în 2004 în București și mutată în Constanța în 2011.
 
În prezent, compania are sediul social pe strada Ion Roată din oraș, la numărul 3, iar capitalul social subscris este de 12.000.000 de lei, integral vărsat.
 
Pachetul majoritar, însumând 99,917% din acțiuni, este deținut, așa cum am precizat anterior, de compania cipriotă Headstone Holding LTD, iar restul de 0,083% îi revine Mariei Sonia Lazăr, din București, aceasta fiind și administratorul firmei.
 
Cenzori sunt Theodor Florian Vălean, Mihai Neagu și Nicoleta Cecilia Tiță, iar Florin Dorobanțu este cenzor supleant.
 
Domeniul de activitate principal este reprezentat de „cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
 
În 2017, cu trei salariați, profitul net a fost 1.510.602 lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 1.170.670 de lei.
 
În 2018, numărul salariaților a fost tot trei, profitul net a fost 192.270 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 1.146.126 de lei.
 
În 2019, cu trei salariați, firma a înregistrat o pierdere netă de 239.720 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 784.150 de lei.
 

Date din rechizitoriul DNA
 

Așa cum am menționat anterior, New Home Construct apărea în Dosarul Retrocedărilor de la Constanța, prin prisma fostului acționar Mihai Sergiu Ceacîreanu, cauza vizându-l pe fostul primar Radu Mazăre. Totodată, compania apare și în alte dosare ce vizează apropiați ai acestuia, mai exact pe Sorin Strutinsky.
 
Astfel, se arată în rechizitoriul DNA prin care fusese trimis în judecată afaceristul Sorin Gabriel Strutinsky faptul că „în schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă“. „Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunțător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC Cds Project SRL“, potrivit DNA.
 
Cazul a fost soluționat definitiv pe data de 6 iulie 2020, când afaceristul Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat la 10 ani și opt luni de închisoare.
Templum Plus
 
Pentru a reveni la tranzacțiile din prezent ce vizează New Home Construct, societatea cu care va fi semnat contractul privind darea în plată este Templum Plus, firmă aflată în prezent în faliment și fiind sub incidența Legii 85/2006, potrivit Registrului Comerțului consultat pe 28 ianuarie 2021.
 
Compania a fost înființată în 2002 și are sediul social în București, Sectorul 1, pe strada Gheorghe Barițiu.
 
Capitalul social subscris este de 200 de lei, pachetul majoritar de acțiuni, însumând 90%, fiind deținut de Valentin Gheorghe Ionescu – nume de asemenea cunoscut din Dosarul Retrocedărilor, acesta fiind condamnat la cinci ani de detenție în cauză.
 
Lichidatorul firmei este CII Iacob Mihai Bogdan, reprezentat prin Iacob Mihai Bogdan, în timp ce lichidatorul judiciar este CII Drahenberg Dumitru, reprezentat prin Drahenberg Dumitru, lichidatorul judiciar deținând conducerea integrală a societății.
 
Domeniul principal de activitate este reprezentat de „activități de fotocopiere, de pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat“.
 
Firma are un punct de lucru în localitatea Bălcești, județul Vâlcea.
 
În 2017, numărul salariaților a fost 0, la fel și cifra de afaceri netă, fiind înregistrată o pierdere netă de 15.917 lei.
 
În 2018, tot cu 0 salariați, cifra de afaceri netă a fost 6.300 de lei și s-a înregistrat un profit net de 6.111 lei.
 
În 2019, numărul salariaților și cifra de afaceri au fost 0, iar profitul net înregistrat a fost de 45.407 lei.
 

Vlaicu Development
 

Ultima firmă vizată de tranzacția de milioane de euro, Vlaicu Development Constanța, este de asemenea în faliment, fiind sub incidența Legii 85/2014.
 
Anterior, compania se numea CDS Proiect SRL, decizia de schimbare a numelui fiind luată în cadrul AGA din 18 noiembrie 2015, la care au participat asociații Expo Fair 84 Trade SA, reprezentată de administratorul Florin Dorobanțu, și, respectiv Templum Plus SRL, reprezentată de administratorul Valentin Gheorghe Ionescu.
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat pe 28 ianuarie 2021, firma Vlaicu Development a fost înființată în 2004, iar sediul social este în Constanța, pe bulevardul Mamaia, nr. 296.
 
Capitalul social subscris este de 400 de lei, iar acționarii sunt, în continuare, Templum Plus (97,5%), reprezentată acum de Mihaela Elvira Gherasim Tănase, și Expo Fair& Trade SA, cu 2,5%.
 
Lichidatorul judiciar al firmei este Rominsol IPURL (fostă Rominsol SRL), aceasta deținând conducerea integrală a Vlaicu Development.
 
Domeniul de activitate principal este reprezentat de „activități de consultanță pentru afaceri și management“.
 
În 2017, cu 0 salariați, s-a înregistrat o pierdere netă de 74.441 de lei, cifra de afaceri netă fiind 678.
 
Pentru anul 2018 nu există înregistrări, însă în 2019, firma a avut 0 salariați, cifra de afceri netă 0, profit sau pierdere 0.
 
Citește și:

Roberto Zahiu şi Corneliu Damaschin, audiaţi în dosarul lui Strutinsky Fostul administrator al New Home Construct semna ca primarul

Procesul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânat!

Consoarta lui Valentin Ionescu dezvolta Parcul eolian Mireasa 2

Suită de modificări în firmele din dosarul lui Sorin Strutinsky. CDS Project SRL îşi schimbă denumirea. Dar năravul?

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii