Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, achitat. Primul termen în apel, 18 octombrie

ro

31 Jul, 2019 00:00 2250 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a stabilit primul termen în apelul dosarului în care Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, a fost achitat în primă instanţă.
 
Cauza se va afla în atenţia magistraţilor pe data de 18 octombrie. Oricare va fi decizia Înaltei Curţi, aceasta va fi definitivă.
 
Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a fost deferit Justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Toţi cei mai sus precizaţi au fost achitaţi de Curtea de Apel Constanţa, în primă instanţă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii