Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:53 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Tentativă la omor în Constanța! Un bărbat a fost arestat

ro

16 Aug, 2021 13:53 1844 Marime text


Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă a unui bărbat, de 55 de ani, din municipiu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14 august 2021 şi până la data de 12 septembrie 2021 inclusiv.

Cel în cauză este cercetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, în seara zilei de 13 august 2021, în jurul orei 21.00, într-un imobil situat în municipiul Constanța, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, cel arestat preventiv ar fi înjunghiat un alt bărbat.

Cel arestat locuia în chirie în casa victimei. 

Supărat că nu-și găsea telefonul mobil, inculpatul s-a răzbunat pe cel care îl găzduia și l-a înjunghiat în zona feței și în zona umărului drept.

În cursul zilei de 14 august 2021 procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Instanța a decis arestarea preventivă a inculpatului.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.  

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii