Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tentativă de omor în Portul Constanța! Prima condamnare

ro

29 Jun, 2020 00:00 1751 Marime text
  • Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.

Tribunalul Constanța a decis condamnarea în primă instanță a unui șofer de tir la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru tentativă la omor!
 
Cel în cauză este suspectat că, în luna septembrie 2019, în calitate de conducător al unui autotir, a mers în Portul Constanța, pentru descărcarea mărfii pe care o transporta, respectiv cereale. Aici s-a întâlnit cu persoana vătămată, un alt șofer de tir.
 
Întrucât inculpatul nu a respectat rândul la intrarea pe locul de descărcare a mărfii, între inculpat și persoana vătămată s-a iscat un conflict pe tema primordialității la rândul de descărcare.
 
În legătură cu acest aspect, persoana vătămată a declarat faptul că inculpatul a sosit în zona de descărcare și a intrat în fața celorlalți, context în care i-a atras atenția asupra acestui lucru.
 
La momentul în care i-a reproșat acest aspect, spune persoana vătămată, inculpatul se afla în cabina autotirului. După ce i-a atras atenția, s-a deplasat spre spatele remorcii, iar șoferul a coborât și el din cabină, victima insistând ca inculpatul să-și mute camionul pentru a-și lua rândul în așteptare.
 
Supărat din cauza reproșurilor, declară persoana vătămată , inculpatul s-a apropiat de el, și, fără nici o explicație, l-a înjunghiat în zona abdomenului, cu un cuțit , moment în care a început să sângereze abundent. În continuare, susț ine persoana vătămată, inculpatul a încercat să-l mai înțepe încă o dată însă , acesta s-a retras.
 
Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.
 
Citește și

Oficial! Autorul crimei de ieri, din Constanța, arestat preventiv (video)

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii