Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SRI, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar. Între ei, Curtea Supremă. Miza - un teren din Mamaia

ro

11 Jan, 2020 00:00 3186 Marime text

Răsturnare de situaţie în procesul în care Serviciul Român de Informaţii a dat în judecată Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, pentru a anula o hotărâre a acestei entităţi ce vizează un teren de 324 mp, din staţiunea Mamaia! Deşi procesul părea a se afla la un pas de soluţionarea definitivă, lucrurile s-au întors la 180 de grade şi există acum posibilitatea chiar de a fi chemată Curtea Supremă să facă lumină în acest caz, pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
 
În acest context, este de precizat de la bun început că, până a se ajunge în faza de recurs în care se află acum dosarul, acesta a fost analizat mai întâi de alte două instanţe: Judecătoria Constanţa, care a dat dreptate SRI-ului şi, respectiv, Tribunalul Constanţa, unde balanţa dreptăţii a înclinat în favoarea Municipiului Constanţa prin Primar şi Consiliului Local Constanţa, adversari ai SRI în proces.
 

Începuturile

 
Amintim că dosarul Serviciul Român de Informaţii contra Municipiului Constanţa prin Primar şi a Consiliului Local Constanţa a debutat pe rolul Judecătoriei încă din 2013, însă până la acest moment nu s-a luat o hotărâre definitivă. Pe scurt, reprezentanţii SRI au dat în judecată municipalitatea, dar şi pe Mirela Valentina Țugulea şi au cerut constatarea nulităţii contractului de schimb imobiliar încheiat la data de 23.01.2001 între aceasta şi Municipiul Constanţa prin Primar. În esenţă, contractul viza un teren de 324 mp, situat în Mamaia.
 
SRI a susţinut că respectivul contract între cele două părţi ar fi fost încheiat în baza HCL 563/2000, act care, în opinia SRI, era „o hotărâre nelegală“, dat fiind că Serviciul este administratorul complexului Neptun, împreună cu terenul aferent, din staţiunea Mamaia. Suprafaţa de peste 300 mp ar fi fost, spuneau cei de la SRI, aferentă aceluiaşi teren administrat de aceştia. Astfel, reprezentanţii Serviciului le-au cerut judecătorilor să anuleze această hotărâre a Consiliului Local Constanţa, respectiv HCL 563/2000.
 
Iniţial, magistraţii Judecătoriei Constanţa le-au dat dreptate celor de la SRI şi au admis în parte acţiunea acestora. Concret, instanţa a admis excepţia nelegalităţii HCL 563/2000 şi a anulat în parte contractul de schimb imobiliar ce viza terenul din Mamaia.
 
Surpriza a venit, însă, de la magistraţii Tribunalului Constanţa, care au admis apelurile declarate în cauză de Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi au obligat SRI să achite suma de 913,18 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Această hotărâre a fost atacată, la rândul ei, de către Serviciul Român de Informaţii, aşa că dosarul a ajuns în atenţia Curţii de Apel. Judecătorii Secţiei Civile a Curţii au amânat iniţial pronunţarea unei soluţii în cauză.
 

Chestiunea de drept

 
Cu dosarul aflat la un pas de soluţionarea definitivă şi cu instanţa rămasă în pronunţare, situaţia pare însă a se fi schimbat la 180 de grade: judecătorii au repus cauza pe rol. Motivul - părţile vor fi consultate asupra necesităţii de a consulta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
 
Mai exact, chestiunea de drept invocată priveşte alineatul 1 al articolului 4 din Legea 554/2004, fiind vorba reglementarea ce priveşte legalitatea unui act administrativ unilateral şi posibilitatea de a cerceta această legalitate oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie.
 
Astfel, la data la care ar fi trebuit să pronunţe o hotărâre definitivă în cauză, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis să repună cauza pe rol, citând părţile pentru data de 26 februarie. La termenul respectiv se va pune în discuţie „necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la aplicarea şi interpretarea art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004“. Procesul este programat să se desfăşoare începând cu ora 9.00.
 
Citeşte şi:
 
La solicitarea SRI, o hotărâre a Consiliului Local Constanţa a fost declarată nelegală (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii