Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sentinţă definitivă pentru un fost primar din Dobrogea

ro

08 Feb, 2019 16:39 2451 Marime text

Un fost primar din judeţul Tulcea a fost condamnat definitiv azi la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Decizia de azi a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.
 
În prezenta cauză, faţă de un consilier superior în compartimentul financiar-contabil instanţa de fond a renunţat la aplicarea pedepsei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane şi i-a aplicat acesteia un avertisment şi i-a atras atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei.
 
În actul de sesizare a instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa reține, printre altele, că pe raza localităţii funcţionează Asociația Sportivă Troesmis Turcoaia, care are ca președinte un profesor de sport din comună și fiul inculpatei. Această asociație sportivă a fost înființată, conform magistraţilor, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 20 din 30.07.2012, prin care au fost aprobate și actele constitutive ale acesteia de către consilierii locali.
 
Se mai susține în actul de sesizare al instanței că. „în niciun act administrativ emis de către Consiliul Local Turcoaia nu s-au făcut mențiuni referitoare la posibilitatea și modul de finanțare cu fonduri din bugetul local a Asociației Sportive sau la atribuirea unui eventual mandat primarului comunei pentru a semna contracte de finanțare ale asociației“.
 
Cu toate acestea, se mai reține că „primarul comunei Turcoaia, în persoana inculpatului, la 05.02.2013, a încheiat contractul nr. 257 având ca obiect finanțarea Asociației Sportive cu suma de 55.000 de lei pentru finanțarea activităților desfășurate pe tot parcursul anului 2013“.
 
Mai mult, „prin Hotărârea Consiliului Local Turcoaia nr. 19 din 10.04.2013, a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2013, act normativ în care nu se prevede atribuirea unor sume destinate finanțării activității sportive a Asociației Sportive Troesmis Turcoaia. În pofida acestor dispoziții legale și în urma finanțării realizate ca efect al contractului încheiat prin depășirea competențelor, Asociația Sportivă Troesmis Turcoaia a primit în anul 2013, din bugetul local, suma de 54.400 lei. Din suma de 54.400 lei, suma de 25.549 lei, adică 47% din total, a fost utilizată pentru plata unor cheltuieli aferente unor activități de transport, adică deplasări la meciurile de fotbal, transport asigurat de (…) Turcoaia în care inculpatul este asociat având 50% din capitalul social al societății, iar fiii săi (…) au fiecare câte 25%“.
 
Se mai arată în rechizitoriu că, în apărarea sa, „inculpatul a afirmat că plățile efectuate către societatea proprie ar fi fost făcute legal, pentru că așa ar fi cerut Asociația Sportivă, dar și pentru că firma sa ar fi singura ce este aptă să asigure acest gen de activități în zonă, mai ales că prețurile oferite ar fi extrem de avantajoase“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii